-76700_875_256

Pe ambele maluri ale Senei

Rive droite, rive gauche este un film de tinerețe al lui Depardieu (pe când avea nasul mai puțin borcănat), văzut săptămâna trecută pe Cinemax. În acest film (regizat de Philippe Labro), Depardieu joacă rolul lui Paul, avocatul de succes asociat într-un cabinet parizian de pe partea dreaptă a Senei (unde se află Muzeul Louvre și Palays Royal), în zona mai dezvoltată a orașului. Deși căsătorit și cu un copil, el îi face curte tinerei Sascha – interpretată de Nathalie Baye – care lucrează ca PR-istă într-un ONG și locuiește pe partea stânga a Senei (cu Turnul Eiffel și vechile cartiere Latin și Luxembourg).

dvdDelimitarea pare din start, destul de străvezie – între vechi și nou, însă filmul ne va surprinde pe parcurs. Deși totul în oraș este definit ca aparținând unui mal sau altul, nu există o rivalitate care să diferențieze cele două zone despărțite de Sena. Între ele, pe Île de la Cite, se ridică silueta catedralei Notre Dame, ca un arbitru – și poate că aici este și cheia în care putem vedea filmul: este vorba despre principiile morale pe care avocatul interpretat de Depardieu, în ciuda meseriei sale, a succesului și a problemelor din viața personală, reușește să le revendice. Aflând că tânăra sa iubită a rămas fără slujbă fiindcă refuzase să-și ofere farmecele personale unui client de-al său (foarte influent, dar tot pe atât de corupt), avocatul face public un document compromițător, întorcându-se împotriva acestuia. Linșajul mediatic și apoi fizic la care este supus nu-l împiedică să meargă însă până la capăt, riscând totul pentru iubita sa.

Și mai ales, pentru adevăr, pentru a dezvălui practicile tacite care guvernează (în viața privată și în afaceri) lumea pariziană, atât cea bună cât și cea mai puțin bună, cum ar veni – de pe ambele maluri ale Senei. Un film reconfortant, chiar și pentru cine n-a văzut Parisul 🙂

3 gânduri despre “Pe ambele maluri ale Senei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s