Three colors: blue7

În filmele lui Kieślowski toate sunt cu dus și întors. Cum se întâmplă-n viață, personajelor li se întoarce, ca într-o oglindă, ceva din ceea ce fac: Julie își vede eliberat doliul de apariția unei alte iubite, cu un alt copil; vecinei Lucille îi apare la streap-tease chiar tatăl ei. Faptele au consecințe: părăsirea lui Olivier are ca urmare căutarea acestuia, care, ignorat și probabil gelos, acceptă să continue munca soțului. Găsim plantate în filmele polonezului multe motive circulare (cu dus și-ntors și astea): cana de cafea, mingea, jucăria lui Antoine.

blueCea mai mare intensitate este a momentelor de absență a Juliei, care pare a încerca de-a lungul întregului film, un soi de suicid mintal, disociindu-se de toate amintirile și încercând să se îndepărteze de lume. Ea distruge notele ultimelor lucrări neterminate ale soțului și încearcă să se adâncească în nimicnicie, dar viața pariziană o forțează să se confrunte cu acele părți din trecutul său pe care nu vrea să și le amintească. (In)acțiunile sale par o încercare de autopedepsire. Trecutul o ajunge din urmă mai ales prin muzica pe care Julie o aude permanent în mintea ei.

kieslowskiRevenirea la viaţă după marea pierdere este posibilă doar astfel, din pasiune pentru muzică. Sunt patru tăieturi unde muzica lui Preisner pornește cu toate alămurile, simfonia gândurilor întunecând parcă privirea eroinei. Nu știm clar dacă sunt tăieturi de montaj până ce vedem scenele continuând cu camera de unde a fost lăsată. În mod ironic, după ce află despre copilul compozitorului, Julie devine muza lui Olivier, scoțându-i acestuia pe rând, întâi tobele, apoi alămurile și pianul, linia melodică rămânând în vocea unui singur flaut. Iar în momentul în care acesta nu găsește finalul,

– Asta e tot, deocamdată! îi spune el după ce-i prezintă completările sale

Julie devine mai mult decât o muză – ea este liantul între cei doi muzicieni, contrapunctul ce revine în final. Și iată altă oglindă… una muzicală: punctul și contrapunctul. Julie scoate din poșetă foaia găsită anterior pe pian:

– Mi-a zis că este un memento. Vedeți dacă puteți să-l introduceți!

O vedem la final scriind muzică cu fervoare, apoi mâzgălind o indicație: solo de flaut. Un final pe care Olivier îl refuză, preferând o piesă mai greoaie și stângace, dar care să-i aparțină lui. Vrea să semneze el creația, dacă nu acceptă s-o semneze ea: lumea trebuie să afle.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s