Before sunrise – Linklater & co

Nu se cade, tinere, într-o societate aleasă, să-ți expui în acest fel sentimentele, îi spunea Haydn în luna mai a anului 1795 elevului său Beethoven, la finalul primului său concert pentru pian și orchestră ținut în fața curții vieneze. Și acum, la 220 de atunci, poate 75 sau poate chiar opt sau mai multe zeci de procente gândesc (sau simt?) asemeni lui Haydn. Dar ce te faci cu restul, cu minoritatea a cărei teamă de intimitate s-a evaporat la un moment dat, pe parcursul anilor, sau prin prezența unui partener sau a unei partenere… cu rezonanță? Și care, cu toată frumusețea cinema-ului minimalist și a pudorii absolut necesare (până la un punct) unui film de artă, ar avea mai multe de auzit și de pretins de la un film decât (pre)fabricatele intrigi?

Un mers suplu sau o gleznă fină pe de-o parte, o privire complice și câteva replici inteligente de cealaltă, pot declanșa simpatii și între persoane nemachiate, fără șarmul (dar și fără teatralitatea) vedetelor de cinema. Cum sunt Ethan Hawke și Julie Delpy, între care nu ne-am fi imaginat că poate sfârăi chimia cu astfel de reacții. Psihice.

Before sunrise (1995) se datorează scenariului scris de Kim Krizan împreună cu regizorul Richard Linklater. De revăzut acest film după Boyhood, mult-premiatul (la Globuri) și prea-contestatul film de la Oscarurile din acest an. Pentru că ideile lui Linklater apar în gura lui Jesse (Ethan Hawke) încă de pe atunci: să filmezi 365 zile câte o zi din viața unor oameni, cu toate stupiditățile lor zilnice, pentru un reality-show.

Chiar dacă nu se întâmplă (aproape) nimic, filmul are multe scene frumoase, asemenea celei din clipul de mai sus. Ca și scena decisivă de seducție, în care Jesse îi propune Celinei simplu, în loc să plece: aș vrea să continuăm să discutăm. Un film căruia nu-i lipsește nimic. Decât, poate, continuarea.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Before sunrise – Linklater & co&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s