Le locataire – chiriaș la Paris

TheTenantAm urmărit pe Cinemax The Tenant (1976) un thriller din perioada hollywoodiană a lui Polanski – un regizor controversat, a cărui extrădare în USA s-a judecat anul trecut la Cracovia.

Filmul (nominalizat la Cannes pentru Palme d`Or) pornește de la suspiciunea că nu suntem acceptați de vecini atunci când schimbăm imobilul. Și cei mai mulți dintre noi (chiar dacă suntem o țară de proprietari, trebuie să fi trecut cândva prin postura de chiriași) îi privim la rândul nostru cu resentimente pe noii-veniți în imobil. De aici până la un thriller psihologic pare cam mult. Și totuși, în cariera fiecărui regizor sunt anumite borne care trebuie bifate, obsesii de care vrea să scape (Polanski are chiar o trilogie numită a Apartamentului, incluzând Repulsion – UK, 1965 – și Rosemary’s Baby – USA, 1968).

Interesant pentru cinefili, regizorul Roman Polanski – seamănă cu Huellebeq, cu care are în comun interesul pentru relațiile interumane bizare – se distribuie pe sine în acest rol de chiriaș la Paris. Tot el semnează și scenariul, adaptat după romanul „Locatarul himeră” de Roland Topor.

Atenție, spoiler! Trelkovsky (după Tarkovsky?), funcționar francez de origine poloneză, își găsește un apartament într-o veche clădire din zona centrală. Ajuns acolo, află că fosta chiriașă Simone Choule, o femeie frumoasă, s-a sinucis aruncându-se de la etaj. O vecină, care se prezintă ca d-na Dioz, îi cere să semneze petiția locatarilor împotriva altei doamne (Gaderian) dar el nu este de acord: nu-l deranjează cu nimic vecina resprectivă, despre care nici nu știe măcar unde stă.

– O să țin minte atitudinea, îl amenință vecina, apoi îl reclamă la secția de poliție pentru gălăgie.

Până în acest moment, filmul aduce cu ecranizările lui Hitchcock pe tema chiriașului (The Lodger), în care acesta este văzut ca un inocent condamnat pe nedrept. Dar acest mic conflict declanșează o spirală în care chiriașul evoluează de la inocență la bizarerie, până la impulsul de a se sinucide – căruia încearcă să-i reziste:

– N-o să ajung ca Simone Choule, își spune el.

Însă noaptea în apar / vede pe geam scene fantasmagorice (în imaginația sa vecinii fac picnicuri în curtea imobilului și îl privesc ca dintr-o lojă de teatru) iar filmul chiar începe să semene cu o piesă de teatru. De aici, trimiterile par a fi spre un cu totul alt film al lui Hitchcock, Rear Window.

– Au obligat-o să se sinucidă și încearcă același lucru și cu mine, se plânge el Stellei (Isabelle Adjani) în a cărei casă se refugiază o noapte, apoi fuge și de acolo, terorizat de un comis-voiajor care suna pe la uși.

Cu toate că absurdul/bizarul bate spre comedie, Chiriașul lui Polanski nu are hazul din balada lui Topârceanu, chiar dacă este la fel de grăbit (cu alte intenții, însă). Probabil că era interesant pentru americani și francezi să privească în anii 70 filmele lui Polanski ca pe o curiozitate ori ca pe o continuare a genului mistery / thriller inaugurat de Alfred Hitchcock. Cu toată patina timpului, ne fac să ne gândim la cruda realitate: overthinkingul este ceva cu care suntem deja obișnuiți atât la noi, cât și la semenii noștri.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Le locataire – chiriaș la Paris&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s