Decalog VIII

8Am reluat aseară vizionarea seriei Decalog, după o întrerupere de câteva zile cu ocazia premiilor Oscar. Nu regret că am revenit aici: a fost ca o gură de aer rece. Deja după primul sfert de oră mă durea pieptul. Un film cu buget mic, fără artificii și efecte, propune atâtea dileme morale încât ajung să cred că filmele americane, cu toată rețeta lor de succes, sunt făcute degeaba. Sau nu: un fel de intoxicare în masă.

Ultimul din serie, VII-le (cu Nu fura!) l-am văzut subtitrat în engleză și nu mi-a lăsat o impresie grozavă. Și nici acesta nu mi-a mai produs vreo revelație, spre deosebire de celelalte (primele) șase. Aveam așteptări foarte mari, poate și fiindcă Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău mi se pare o poruncă… oarecum desuetă în zilele noastre. Poate cea mai puțin respectată. Ne-am civilizat, nu mai ucidem, nu mai furăm, poate că și ne mințim mai puțin (mai ales pe noi înșine). Dar de bârfit ne bârfim la greu și ne mai și ponegrim, făr` să ne pese. Chiar și de bănuim că viitorul cuiva poate fi oarecum influențat de două vorbe aruncate de noi, ne oprim? Eram curios să văd ce poate scoate regizorul de aici, prin ce diferă porunca asta de: Să nu minți?

dekalog-viiiBlocul cu 10 etaje este prea puțin prezent în acest film, sărăcăcios și ca personaje. Două femei (față de care blondele poloneze cu care mă obișnuise regizorul par acum fascinante) se reîntâlnesc: o respectabilă profesoară de etică de la facultatea din Varșovia, autoare, și traducătoarea sa evreică. Povestea se bazează pe un fapt real din viața jurnalistei Hanna Krall, prietenă a cineaștilor polonezi. Deducem din discuții că s-au mai întâlnit la o vizită a profesoarei în Israel. Acum evreica îi întoarce vizita, nu fără intenție, se pare. Invitată în biroul prudentului (și exagerat de speriatului) director, ironizat de jurnalista evreică care poartă cu el un dialog în engleză, ca apoi să se exprime dezinvolt în poloneză, profesoara acceptă (puțină crispată) dorința musafirei de-a asista la o oră de curs.

Acolo se pun în discuție teme morale, cum este cea din Decalogul II: soțul bolnav de cancer cu soția gravidă cu amantul. Fapt care mă impresionează neplăcut, deși privisem celelalte trimiteri (prin personaje) cu simpatie. Apoi înțeleg și accept explicația profesoarei: este o situație reală, ceva ce s-a întâmplat chiar aici, în blocul nostru.

Interesant bloc! comentează ziarista. Și cam aceasta a fost singura replică de reținut. Plus senzația neplăcută de nuditate, că toată lumea știe de povestea celor doi soți, din moment ce a ajuns deja temă printre studenți. De revăzut doar finalul ambiguu, cum că toate s-ar fi spus, și nu are rost să mai vorbim despre ele. Iar tot ce s-a întâmplat, se va mai întâmpla…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s