The-Imitation-Game-Poster-slice-1024x539

The imitation game

Mă legam în postarea anterioară de un derapaj al autorului Cassargoz, al cărui personaj (cap pătrat) mi-a încântat tinerețile de cititor în ale anticipației. Ei bine, se pare că în 2015 autorul s-a transformat în propriul său personaj, din moment ce nu mai poate achiesa la ideile altora. Sau poate că nu mai are ochi s-o facă, fiindcă la vremea sa scrierile SF aveau ca orizont tocmai anii noștri. Comentariul său la adresa acestui film vine de la un specialist în materie: ca fost autor de scrieri de anticipație, Cristian Tudor Popescu ar fi vrut mai mult de la acest film, al cărui scenariu de Oscar pornește de la un roman biografic despre Alan Turing, scris în 2008.

Problema domniei sale este că filmul nu s-ar ridica la înălțimea fascinantei personalități a matematicianului britanic, a cărui minte strălucită a elaborat conceptul de algoritm și a cărui mașină botezată după numele său (mașina Turing), a stat la baza a ceea ce numeam în anii `80 mașină de calcul (unde lucrau inginerii de formația lui CTP) iar astăzi, computer. Păcatul pe care-l găsește CTP filmului este de fapt, că pornește de la un roman biografic (prea se vede eticheta, cum că se bazează pe o poveste reală), dar îl exprimă cu alte cuvinte: că ar fi o colecție de poze, din cărți cu poze. Aceasta este desigur o perspectivă auctorială; cum că nu vrem să vedem în film o înșiruire de texte, completată apoi de câteva imagini. În opinia CTP-ului, cu asta păcătuiește The imitation game, cand leagă flashback-urile genialului savant de câteva fraze, care nu strică însă (cred eu) atmosfera filmului. Fiindcă tocmai asta nu lipsește, atmosfera – te poartă acolo cu o putere de fascinație pe care CTP nu are ochi s-o vadă de iritare, negăsindu-și monstrul sacru suficient de sus, pe piedestal. Sau nu în locul pe care imaginația sa de tânăr autor de SF îl va fi pus.

enhanced-buzz-27403-1380307109-15Alegerea povestitorului este o problemă delicată – în Hoțul de cărți de exemplu, un film cu multe fraze frumoase, este rezolvată printr-un artificiu: povestitorul este moartea. Probabil că dacă autorul „înșiruirii de texte” dezavuate de CTP ar fi fost Cristopher, cum își numea Turing mașina de calcul pe care o concepe în film, sau o altă găselniță SF, autorul de anticipație s-ar fi declarat mai puțin supărat și n-ar fi emis etichetele: primitiv, rudimentar și plictisitor, tocmai pentru un film pe al cărui subiect pica.

Pentru că filmul este mai mult decât o biografie, propunând teme cum ar fi conditia savantului, implicațiile construirii unei mașini inteligente (savantul concepe o mașină pentru ca să descifreze transmisiile mașinii germane Enigma, dar și fiindcă nu este înțeles și acceptat de către contemporanii săi, deși are o minte sclipitoare) cum ar fi copierea minții umane. De aici vine și testul Turing, de fapt un experiment prin care putem identifica inteligența artificială. Dincolo de aceste întrebări, perioada contemporană aduce altele: se pune problema singularității tehnologice, termen împrumutat din astrofizică. Dată fiind evoluția  computerelor, futurologi cum sunt Ray Kurzweil problematizează apariția unui moment (2045) în care computerul va depăși ca putere de calcul creierul uman: din acest moment singular, evoluția cibernetică nu mai poate fi previzionată și viitorul umanității este incert.

De ce un film despre Alan Turing în 2015? El presupunea (optimist) că în jurul anului 2000 mașina va ajunge la performanța de a îl putea induce în eroare pe cel ce pune întrebările în testul Turing – foarte frumos explicat în film – în peste 30 % din cazuri. Există chiar  un pariu de 20.000 de dolari între pesimistul Mitch Kapor și Ray Kurzweil numit „The Long Bet Project”. Cei doi futurologi au pariat că un computer nu va trece testul Turing (numit și The Imitation Game), până în anul 2029. Ei bine, aceasta s-a întâmplat deja în 2014, astfel că este momentul să ne punem câteva întrebări tipic omenești: cum a început totul, de ce a trebuit să se întâmple așa, ca să putem merge mai departe. Ceea ce CTP, ancorat în perioada optzecistă, nu mai poate.

Pentru că nu are ochi să vadă? Așa cum nu a reușit să vadă acest film emoționant, care nu este despre un savant, nici despre genialitate, nici despre homosexualitate. Așa cum arăta în cel mai emoționant moment al Galei premiatul Graham Moore, autorul scenariului, este despre a fi diferit. Iar noi suntem lăsați să decidem în celebrul său test dacă Turing, cu toate diferențele sale față de ceilalți, este uman, este o mașină, sau un spectru undeva între acestea două? Merită să vedeți filmul – nu vă luați după CTP – chiar și numai pentru jocul lui Benedict Cumberbatch!

2 gânduri despre “The imitation game

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s