50

Viața în tonuri de gri sau plăcerea/durerea anticipației

– Tu prea vezi doar în alb și negru! îmi reproșa deunăzi o prietenă.

Mai sunt și nuanțe, voia să-mi sugereze – mai ales în relații. Noroc că nouă nu ne place să despicăm atâta firul în 4, decât atunci când avem senzația că nu primim ceea ce ni se cuvine, așa că am dus-o la un film. Poate bănuiți deja la care, făr-a avea idee: de ce?
502Ei bine, deoarece imaginarul erotic al prietenelor mele. Și fiindcă pe măsură ce trece timpul, este tot mai greu să trec (deși n-o să mă opresc niciodată din a încerca) de etapa de „confesor” al femeilor din viața mea. Pentru că – nu-i așa? – o femeie trebuie ascultată în momentul în care ți se confesează, nu combătută, cum avem adesea tendința din cauză de exces de testosteron. Ce mi-am propus este să nu mai încerc nici măcar să mă mai justific, pentru că acest comportament cauzează cel mai mare număr de despărțiri. În loc să ajute la ceva, justificările masculine au efect contrar, indicând se pare, femeilor, oareșce vinovăție, oricum o stare de nesiguranță: gen cine se scuză, se acuză.

Așa că mi-am propus (nu știu cât o să mă țină) să tac și să fac act de prezență cumpărând cu 35 de lei două bilete la filmul 50 Shades of Gray. N-a fost usor să-l văd, așa c-am să încerc să trag măcar ceva învățăminte din experiența avută.

Am făcut introducerea tocmai ca să fie foarte clar că n-am fost dintre cei/cele care s-au dus la film pentru că au dat banii pe carte și ca atare, aveau așteptări. Pentru că de fapt asta a fost toată treaba cu filmul, bănuiesc eu. La fel cu pățania celor doi adolescenți dintr-un celebru (clasic) roman franțuzesc care mergeau prima oară la bordel și se gândeau pe drum cum o să fie, fără să realizeze că tocmai descoperiseră cea mai mare plăcere din lume: plăcerea anticipației.

Filmul este de un penibil demn de romanele Sandrei Brown și ale Daniellei Steel (am făcut această legătură din debutul filmului, de cum am auzit numele protagonistei: Anastasia Steel), responsabile de imaginarul erotic sau de educația sexuală, cum vreți să-i spuneți, a corporatristelor din România ultimilor ani. Pentru că ele umpleau sala, împreună cu alte câteva fete de liceu (care măcar puteau da vina pe trailer) și câțiva „însoțitori” de seama mea. După ce că are un aer kitsch, filmul se mai termină și în coadă de pește (fata nu semnează contractul), pentru a lăsa loc continuării, probabil.

Mult mai savuroase au fost comentariile fetelor dezamăgite, de la sfârșit : prea puțină nuditate în film! Sau: de ce a fost doar Anastasia dezbrăcată, în vreme ce frumușelul, arătat așa puțin? Adică nici acum, în 2015, nu putem vedea un fund de bărbat? Toate filmele astea, artistice sau nu, îs făcute pentru bărbați! Numai corporatristele tăceau, îngândurate. Cum vă dați seama că au fost la fim? Ascultă pe repeat piesa asta:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s