Haosul preia controlul în sezonul 2 din Westworld

Un nou sezon din serialul original HBO, Westworld, va avea premiera luni, 23 aprilie, în exclusivitate la HBO și pe HBO GO. Westworld a debutat la HBO în 2016 când a devenit cel mai vizionat serial difuzat în premieră la HBO din toate timpurile. Producția este o odisee întunecată despre apariția inteligenței artificiale.

Într-un parc futurist imaginar numit Westworld, mai mulți androizi – gazde deviază de la scenariile bine inoculate de către programatorii lor și afișează un tip de comportament deviant ce escaladează și care, la finalul primului sezon, dă naștere unei revolte în toată regula. În cel de-al doilea sezon, vor fi dezvăluite efectele revoltei și se va răspunde la o serie de întrebări despre gazdele și oamenii din Westworld.

Laureat cu 5 premii Primetime Emmy®, serialul Westworld este inspirat de filmul omonim din 1973 scris și regizat de Michael Crichton (Jurassic Park) și a fost adaptat pentru micul ecran de producătorii executivi Jonathan Nolan (Interstellar, The Dark Knight) și Lisa Joy (Pushing Daisies, Burn Notice). Producătorii executivi ai celui de-al doilea sezon sunt J.J. Abrams, Roberto Patino, Athena Wickham, Richard J. Lewis și Ben Stephenson.

Din distribuție fac parte Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright, James Marsden și Rodrigo Santoro Luke Hemsworth, Shannon Woodward, Ben Barnes. Noutățile distribuției sunt Jonathan Tucker (Kingdom) în rolul lui Craddock, un ofițer de armată; Neil Jackson (Absentia) în rolul lui Nicholas, un tip șarmant aflat pe un teritoriu necunoscut; Gustaf Skarsgård (Vikings) în rolul lui Karl Strand, un agent de teren; Fares Fares (Tyrant) în rolul lui Antoine Costa, un tehnician; Betty Gabriel (Get Out) în rolul lui Maling, un fixeur; Katja Herbers (The Leftovers) în rolul lui Grace, un musafir.

Westworld 2 (2)

Trailerul noului sezon, care va avea 10 episoade, poate fi urmărit aici. Serialul va avea premiera pe 23 aprilie, iar fiecare episod va fi difuzat la HBO de la ora 04:00 (în același timp cu premiera din S.U.A.) și 20:00 și va fi disponibil și pe HBO GO.

 

Anunțuri

Rampage: Scăpaţi de sub control (2018)

Reţetă: Se ia un joc vechi de mai bine de 30 de ani, populat cu 3 creaturi ce distrug oraşe, un actor popular al momentului plin de carismă, se adaugă tone de efecte speciale şi se trage de o poveste simplistă pentru aproximativ două ore. Gata filmul! Rampage este primul film al lui Dwayne Johnson de pe anul acesta şi al doilea cu distrugeri de proporţii (după Pacific Rim) şi este exact la ce v-aţi aştepta.

Brad Peyton nu are multe filme la activ, dintre care San Andreas şi Journey 2: The Mysterious Island chiar cu Johnson în rol principal, semn că cei doi au o colaborare de bun augur, schemă pe care o repetă şi de data aceasta. Despre poveste nu sunt multe de spus, Davis (Johnson) este un zoolog anti-social (greu de crezut în cazul lui The Rock) ce are în grijă o gorilă albinoasă foarte simpatică şi care se vede nevoit să pornescă împotriva ei atunci când un ser este eliberat din greşeală pe Pământ, lucru ce face ca gorila şi alte două animale să crească în dimensiuni, să se regenereze rapid şi să devină incontrolabile.

Lucrul pe care încă nu îl înţeleg este de ce e nevoie de 5 scenarişti pentru un film de acest gen. Aşteptările mele nu erau mari, însă chiar şi aşa, umorul este cu mult sub ceea ce speram, riscând uneori să treacă în penibil, iar cele mai savuroase momente sunt date de interacţiunea lui Davis cu George (gorila); povestea, după cum spuneam, e simplă, populată de personaje secundare neinteresante ce apar şi dispar la nevoie (excepţie face Jeffrey Dean Morgan a cărui prezenţă a ridicat scenele în care apare), cu două personaje negative (fraţi) al căror plan este haotic încă de la început, şi încă o dezamăgire din partea lui Malin Akerman pe care rolul nu o avantajează deloc.

Dar asta este doar partea mea critică, pentru că era clar că nu merg la un film de Oscar, așadar, cum stăm la capitolul distracție? Binișor. Este plin de scene de acțiune, unele mai bine coregrafiate decât altele, efectele speciale nu au încetat să mă surprindă nicio clipă, mai ales în ceea ce privește creaturile, și deși slab în ceea ce privește umorul, filmul se prezintă respectabil pe parte sentimentală (încep să cred că se ia mai în serios decât era cazul). Un lucru care m-a surprins, demn de menționat, este gradul de violență aproape explicită din film, având în vedere rating-ul la care a fost încadrat (vorbesc aici de morți brutale, nu un pumn sau puțin sânge).

Luat separat aș spune că nu merită văzut, dar dacă este să îl compar cu celelalte filme bazate pe jocuri video sau celelalte filme cu monștrii, cred ca Rampage merită cel puțin o mențiune. Și poate sună chiar mai bine dacă spun The Rock, King Kong și Godzilla (un fel de), toate în același ambalaj.

,,Aurora Borealis-Northern Light” (Aurora Borealis – Északi fény )


Regizoarea  Mészáros Márta  a permis ca pe parcursul carierei sale literare și cinematografice complexe și angajate să intrăm într-un mod intim și profund în frământările politice și sociale ale societății maghiare.  În ultimul său film ,, Aurora Borealis – Északi fény ” ea abordează prin intermediul vieții unei femei ,rănile ireparabile cauzate de război,  într-o Europa fărâmițată. De altfel  sunt temele care au preocupat-o  de-a lungul  întregii cariere: condiția femeii în societate,  explorarea originilor și a trecutului și efectele regimului stalinist asupra indivizilor .

Regizoarea Mészáros Márta  afirmă că filmul este inspirat din interviuri cu victime / martori , a unor fapte abominabile săvârșite în epoca stalinistă- în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică din anii`50 – dar și din experiențele traumatizante din propria-i tinerețe. Mă întrebam de ce familia regizoarei a plecat în 1935-1946 din Ungaria în URSS. Tatăl ei  fiind un  sculptor foarte talentat,  nu s-a simțit destul de apreciat în Occident? Și așa a plecat cu familia direct  în … ,, gura leului.”  Stalin se debarasa rapid de admiratorii săi din străinătate, considerând că au ales să vină în URSS ca spioni și fără explicații îi aresta și îi întemnița /executa  fără a stârni vâlvă. Tatăl,  Mészáros László  este considerat mort din 1945 (la vârsta de 40 de ani) dar e posibil să fi fost executat mult mai devreme, poate imediat după arestarea în 1938. Familia a revenit în Ungaria în 1946 (?)
Dacă a dorit să pună cărțile pe masă, regizoarea nu ar fi trebuit să înceapă, într-un jurnal / interviu, cu saga propriei familii ? Pentru că în timpul revoluției maghiare din 1956 își lua diploma de regizor în Moscova?
Nu m-ar fi interesat trecutul ei dacă nu ar fi venit la vârsta de 86 de ani cu un film confesie, în care așteptăm , vorba ungurului  ,,să toarne apă curată în pahar”!

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai mult decât cercetarea secretelor din trecutul  lui  Pogány Mária important este că s-au spus lucrurile trecute sub tăcere atâtea decenii : cum întâmplări istorice care au avut efect asupra întregii societăți au obligat pe mulți indivizi să ia hotărâri morale traumatizante care au  influențat adânc destine, relații interumane. Astfel de pete negre din istorie au fost și violurile săvârșite de armata sovietică,, eliberatoare” . Mesajul filmului este universal : doar studiind trecutul, punându-l pe tapet cu cele mai dureroase și rușinoase episoade, confruntându-ne cu prejudecățile semenilor noștri, iertând si iertându-ne, ne eliberează de povara minciunii ,a falsității și doar așa putem spera la un nou început  în care să ne construim pas cu pas o viață normală, fără coșmaruri.

Scenariul  filmului , scris de Márta Mészáros, Éva Pataki și Zoltán Jancsó o are în centru pe  Olga  care află că trecutul familiei sale ascunde minciuni și secrete pe care vrea neapărat să le elucideze pentru a fi capabilă să-și facă ordine în viață .
Filmul face autopsia relațiilor mamă-fiică, a crizei identitare, a  dilemei de a ține secret fapte grave  sau a le confesa cu întârziere , după ce viața în neadevăr a marcat deja destinul.
Din păcate  filmul este împânzit de clișee care reflectă prea puțin generoasa viziune a realizatorilor:
– filmul are probleme de ritm și de dramaturgie, unele scene sunt prea lungi  și/sau  prea insignifiante și superflue(cum și-a schimbat caracterul fostul soț a lui Olga ,rol care dacă ar fi scos nici nu prea ar conta;
 – nu creează suficientă tensiune,deși material narativ este;
 – alternarea scenelor din prezent cu cele din trecut îmi pare stângace

Sinopsis
Olga, fiica lui Pogány Mária și-a dat seama în ultimul timp că ceva nu este în ordine legat de de viața ei,după ce îi trec prin mână fotografii vechi  făcute după al doilea Război Mondial, apoi, scrisori, desene. Dacă nu e adevărat că e fiica austriacului despre care a crezut toată viața că este tatăl ei ,oare ce mai ascunde Mária? Mama ei este foarte bătrână și bolnavă și Olga nu vrea să rămână cu atâtea semne de întrebare despre identitatea ei încât o descoase cu insistență pe mama sa .

Acțiunea  filmului se desfășoară alternativ în două perioade, prezentul cu cercetările Olgăi și trecutul, cu  tinerețea ,viața mamei sale, Maria în anii postbelici.  
 
Un film despre acele minciuni mai mari sau mai mici care apar probabil în fiecare familie; importantă este  granița unde acele adevăruri nu trebuie neapărat aduse la lumină ,  pentru a putea trăi o viață …normală și  acele adevăruri care  trebuie dezvăluite pentru ca minciunile să nu ne otrăvească existența. Este, metaforic  ,,efectul fluturelui „,câte vieți datorită unor condiții inițiale au marcat destinul unor oameni în întreaga lume și cum a schimbat total și profund  identitatea unora , încât ar părea că nu se mai pot schimba. Olga este foarte  reținută,probabil destinul ei  a fost  pecetluit de un trecut încă neelucidat,care o face să simtă că ceva nu este în ordine,să simtă obstacolde netrecut în a avea încredere în ceilalți,e închistată ,încordată,nu simte acea adiere a libertății care ne insuflă încrederea în noi și în ceilalți.Da,chiar și față de mama ei.De aceea și relația cu Antonio , soțul ei , un tip relaxat, cu temperament meridional nu a fost de durată .
  Olga (Tóth IldikóMária, bătrână (Törőcsik Mari)/Mária, tânără, Törőcsik Franciska .

,,I,Tonya” 2017

În filmul ,,I,Tonya” este prezentat destinul tumultuos al patinatoarei americane Tonya Harding, campioană națională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei de patinaj artistic , celebră pentru  Triple Axel pe care îl reușise cu trei ani înainte . În anul 1994 am putut urmări la știrile TVR  scena în care Nancy Kerrigan , rivala de atunci a Tonyei  a fost agresată în vestiare cu un baston telescopic, în timpul campionatului de patinaj artistic din Detroit. care i-a rănit un  genunchi , chiar înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Lillehammer, Norvegia. Tonya Harding , acuzată că a comandat agresarea rivalei sale a devenit personificarea cruzimii din sportul profesionist, a violenței cotidiene, a  deziluziilor care distrug cariera și viața, a nedreptății care lovește mai rău decât  daunele produse  într-un moment fatidic. Și a curs …multă cerneală în uriașul scandal mediatic ! Harding a fost exclusă din Federația Americană de patinaj artistic și cariera ei total distrusă.  În realitate Tonya Harding a fost reabilitată după  ce s-a dovedit (?) că Jeff Gillooly , pe atunci primul ei  soț , a fost cel care împreună cu niște amici a organizat agresarea lui  Nancy Kerrigan. Tonya s-a văzut nevoită să se reorienteze profesional : a încercat să facă o carieră în wrestling, apoi în box.
Povestea  de viață a Tonyei  fost transformată în  scenariu  de film de Steven Rogers.  Filmul este alert, distractiv și antrenant, un  mocumentar  folosind efectele falsului documentar  postmodernist : personaje ,,intervievate ”  își dau părerea , adresându-se ,,direct” spectatorilor, în fața camerei ,în mijlocul unei scene de ficțiune   în care realizatorii au încercat să fie detașați, dar subiectivismul lor (de altfel asumat) este evident ! Scenaristul  Steven Rogers  și regizorul  Craig Gillespie se situează foarte clar de partea Tonyei Harding versus Nancy Kerrigan (jucată de actrița  Caitlin Carver),  care era mai  în ton cu imaginea puritană  pe care americanii ar fi  adorat-o  (fără a avea vreo vină în scandalul declanșat) care  este ignorată în film , unde apare , fugitiv, în patru scene fără dialog, într-un film, altfel, foarte … vocal.  Nici nu i se dă cuvântul, ca celorlalte personaje care depun mărturie. Filmul este nedrept cu Kerrigan, pentru că la vremea aceea Harding avea cea mai ridicată cotă de simpatie în fața  americanilor,  imediat după Bill Clinton și   în ciuda faptului că făcea parte din categoria…stigmatizată ,,white trash”,  admiratorii  gustau din plin atitudinea rebelă, cel mai adesea vulgară, a Tonyei.
Prezentul film redeschide vechi răni și după atâția ani de la scandal, de pedepse nemeritate(?),  chiar dacă Tonya cu firea ei furibundă a alimentat setea de violență a mamei sale, mai apoi a celor  trei  soți care au ,,pus-o la punct” pentru atitudinea ei sfidătoare și neîmblânzită).
Realizatorul filmului dorește o reabilitare a Tonyei prin prisma mediului din care provine, a atmosferei încărcate de abuzuri din partea unei mame prea autoritare,egoiste și violente exemplificând , încă o dată cum mediul în care ne naștem și ne petrecem copilăria își pune amprenta pe personalitatea noastră, pe modul în care în care suntem percepuți de societate, pe prejudecățile care pot înfrâna acceptarea în rândul elitelor în ciuda unor merite profesionale de excepție. Mult blamata corectitudine politică este făcută praf prin cuvintele Tonyei care se plânge de statutul ei ,de atitudinea de a fi ignorată/disprețuită de juriu și public, de piedicile pe care le-a întâlnit la orice pas îndepărtând-o de orice șansă de a intra în elita patinajului artistic .
Realitatea:Tonya Harding -Nancy Kerrigan
I,T 2
Tonya din realitate–Tonya din rol (Margot Robbie)

I.T3
Nancy Kerrigan,din rol (Caitlin Carver)
i,t 7
Un merit al filmului mi se pare  faptul că nu a vrut să ne încânte cu spectacolul artistic al patinajului artistic, cum s-a întâmplat, de exemplu în ,,Valea Soarelui” cu Sonja Henie .  În ,,I,Tonya” se pune accent pe prim-planuri ale patinatoarelor și nu pe scene largi, cum le vedeam la televizor. Desigur, pentru a vedea bine Triple Axel (recreat digital!) și alte virtuozități pe gheață era nevoie de …virtuozitate interpretativă. Frumoasa actriță Margot Robbie , care a avut un rol complex , a acceptat să fie urâțită și machiată vulgar pentru a semăna cu Tonya și s-a pregătit cu multă grație pentru numerele de patinaj, a fost multinominalizată & premiată doar  la  AACTA și la Premiul Critics’ Choice . Regret că nu a fost , totuși,  mai recompensată. De exemplu, Allison Janey , în rolul doamnei LaVona Golden , încarnarea halucinantă a mamei hardcore a Tonyiei , a fost o apariție remarcabilă, dar cam supraevaluată, pentru că machiajul grozav aparține echipei de make up, replicile ei aparțin scenaristului,. A primit șapte premii, printre care Oscar, Globul de Aur, BAFTA, SAG. În rolul soțului Tonyei , Jeff Gillooly , actorul de origine română   Sebastian Stan ,  în ciuda fizionomiei sale plăcute și blânde reușește o interpretare veridică de bărbat care își abuzează consoarta.

Această prezentare necesită JavaScript.

,,I,Tonya” imită  în multe feluri  filmele lui Scorsese cu camera mobilă, personajele devia(n)te, umorul negru, reconstruirea epocii , narațiunea omniprezentă, multiplicarea secvențelor pe muzică de rock clasic ZZ Top’s „Sleeping Bag”

Black Mirror, sezonul 1 – Imnul național

Un serial SF aflat deja de la sfârșitul anului trecut la cel de-al patrulea sezon și care mi-a scăpat sistematic. Seria a IV-a mi-a trecut prin fața ochilor pe Netflix cu o tema Star Trek care m-a făcut să-l ingnor, nefiind pasionat de retro-SF. Uitasem de preferința britanicilor pentru distopii.

Abia când am citit că seria a migrat de la Channel 4 spre Netflix, după ce a făcut furori explorând anxietățile lumii moderne precum dependența de tehnologie și efectele secundare generate de această adicție, am realizat că e de fapt o satiră science fiction și m-am decis să văd primul episod. Imnul național e un mini-thriller social sau politic, depinde cu cine te identifici.

O parabolă pe dos a epocii Twitter, episodul arată cum viața poate fi și dificilă pentru cei puternici. Acum că informațiile sunt diseminate cu viteza rețelelor informatice, opinia publică a devenit (aparent) mai puternică dar și mai ușor de influențat. Nu m-a dat pe spate, dar nici nu m-a dezamăgit, așa că am să-l urmăresc în continuare. Am înțeles că odată ce a granițele britanice și-a ajuns în State, ca o „serie originală Netflix” continuată de americani, devine mai neomogen, iar stilul și dinamica variază mult.

Dar până atunci sper că mai e, și oricum n-am de gând să vizionez chiar 4 serii. Black Mirror are puține de spus despre cum am ajuns aici și cine suntem, arătând că, de fapt, secolul XXI o ia de la capăt cu spaimele, iar sub staniolul progresist este înfășurat de fapt un regres. Cinematografia propusă e o experiență mai personală, cu mult conținut atât în cadru, cât și dincolo de aparențe.