Gukoroku – ,,Urmele păcatului ” 2017

Filmul  ,,Gukoroku – Traces Of Sin”   a fost prezentat la ediția din 2017 a Festivalului de cinema  japonez contemporan, Kinotayo. Este un thriller captivant, primul lung –metraj al  realizatorului  nipon  Kei Ishikawa.  Filmul este ecranizarea liberă după  romanul  lui Tokuro Nukui .
Este cam dificil să prezint filmul doar printr-un sinopsis , având în vedere că va trebui să ne descurcăm cu mai multe fire narative, de pe mai multe trasee temporale , tot mai  problematice. .

Personajul principal este într-un fel Tanaka (Satoshi Tsumabuki), jurnalist de investigație al unui săptămânal care  îl convinge pe redactorul șef  să-i permită  să  facă un reportaj despre o triplă  crimă neelucidată , fapt care duce la redeschiderea anchetei. Este vorba despre uciderea brutală , cu un an în urmă, a unui om de afaceri de succes, a frumoasei sale soții și a fetiței lor  adorabile.  Jurnalistul interoghează pe câțiva apropiați de-ai familiei căzute victimă și află că aceasta nu dusese deloc o viață exemplară. Și așa vom  descoperi că  fiecare personaj este mai sumbru și mai complex decât părea , fiecare  ascunzându-și bine  viciile (de unde titlul filmului), un tablou extrem  de pesimist al societății tokyote . Viața personală a lui Tanaka  este destul de încărcată , el traversează o perioadă dificilă  pentru că sora lui, Mitsuko (Hikari Mitsushima), a fost recent arestată și  închisă pentru  abuzarea copilului ei.

Această prezentare necesită JavaScript.


Pe măsură ce urmărim filmul  devenim tot mai curioși să aflăm mai multe despre Tanaka . În  final rămânem perplecși când  vom afla adevărul și răspunsul la întrebare …Kei Ishikawa ne dezvăluie concurența nemiloasă dintre diferite clici și ierarhii sociale în clasele mijlocii considerate respectabile , expunându-ne  lumea violentă a elitismului  care se ascunde în spatele fațadei zâmbitoare a societătii japoneze.
Ambianța filmului este sumbră, ca  privirile  înghețate ale unor figuri cărora le-au fost sparte măștile. Chiar  dacă scenariul este deconcertant, filmul excelează prin calitățile sale vizuale & prin contraste  (adesea personajele sunt filmate în semiobscuritate, din spate).

Anunțuri

,,Ingredientele vieții”

Pentru  regizorul  și  scenaristul  Ang Lee  un cadru original, bucătăria, este foarte importantă, în filmografia sa simbolizând un loc sacru, un templu al unirii, plăcerii, fericirii, pasiunii și chiar al miracolelor …laice Emoji  Regizorul închide cu filmul ,,Eat Drink Man Woman”  trilogia sa de debut regizoral începută cu ,,Pushing Hands”  și ,,The Wedding Banquet “  în  care face o  introspecție a Familiei  care încearcă să se  adapteze  cerințelor vieții  într-o perioadă de contestare a convențiilor sociale și a valorilor familiale frământate de păstrarea tradițiilor, ritualurilor și dorinței de emancipare și modernitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

Dl. Chu  este un eminent chef  (bucătar), respectabil văduv care trăiește într-o casă mare din Taipei, Taiwan, împreună cu cele trei fiice ale sale nemăritate, pe care le-a crescut singur de șaisprezece ani. Degeaba încearcă să se refugieze în prepararea  meticuloasă a platourilor  cu mâncăruri sofisticate, o adevărată simfonie de culori și arome, el trebuie să se confrunte cu problemele fetelor, care au crescut și fiecare dintre ele este rebelă în felul  ei. Cea mai mare,Jen, profesoară la un liceu s-a convertit la creștinism , devenind cu adevărat habotnică, ceea ce a cam  ținut la distanță orice bărbat, iar ea este panicată că va rămâne domnișoară bătrână. Chien  este fiica mijlocie, foarte frumoasă, îngrijită , seducătoare ,  emancipată  și ambițioasă care lucrează la o companie unde i se face propunerea de promovare, dar ea dorește să zboare cât mai departe de cuibul părintesc ,la Amsterdam, să aibă afacerea ei, să devină independentă deși are un amant (ce-i drept cam ambiguu) pe punctul de a divorța de fosta soție și cu o idilă terminată sau nu,la activ. Ning, mezina este studentă și lucrează la un fast-food, spre oroarea tatălui ei.  Acest gineceu turbulent se complică o dată cu  apariția invazivă a văduvei Liang  foarte cochetă și băgăcioasă care se instalează în vecini împreună cu fiica ei Rachel Rong care e pe cale de a divorța și fetița ei. Și cum problemele se complică dl.Chu realizează că a început să-i dispară simțul gustului, care era un atu important în meseria sa.
Titlul filmului în limba engleză mi se pare cam bolovănos. De data aceasta traducerea în limba română este poetică, metaforică și sugestivă :,,Ingredientele vieții” , o  comedie dramatică .
Scena de generic a  filmului mi s-a întipărit în memorie . La început minuțiozitatea gesturilor  Dl.Chu  este impresionnantă. Mai încolo, o altă scenă ne prezintă cu brio prin filmări cu mișcări fluide și fine, atmosfera efervescentă  din bucătăria unui mare restaurant.  Dar , pentru niște gurmanzi europeni, scenele cu ,, preparandiseala” obosesc mai mult pe spectator decât pe vajnicul bucătar  trecut de prima tinerețe. Cărnuri strălucind sub diferite topinguri , legume sculptate cu finețe, paste și aluaturi, fripturi , fructe de mare, un festin al imaginii și al aromelor, toate ne fascinează prin măiestria dl.Chu.   Apoi vedem alternând scene de bucătărie de mare clasă cu scene de bucătărie din familie. Totul , prea detaliat, interminabil, încât, parcă ne simțim îndopați până ne piere și nouă gustul, pentru poveste.
Tema conflictului între generații poate părea răsuflată, dar mie îmi place abordarea,în care tatăl este copleșit ,depășit, în gestionarea problemelor de familie și chiar s-ar simți ușurat dacă fetele ar fi la casa lor.În fiecare duminică tatăl prepară un adevărat festin culinar , o ofrandă de iubire pentru fiicele sale. Masa la care se reunesc este un adevărat forum, unde se fac anunțuri și schimb de idei între membri familiei ( pentru că acolo se lucrează zilnic ….ca lumea,he,he!Emoji). Sunt momentele în care tatăl simte pulsul fiicelor sale, le cântărește poziția în această lume paradoxală. Gustul, excepțional,rafinat al D. Chu, care se pierde încet-încet simbolizează teama sa de moarte, golul unei vieți petrecute în scopul de a excela într-o artă perisabilă . Actorul  Sihung Lung este tulburător prin interpretarea sa cu emoția reținută.

Black Panther (2018) – „Pentru Wakanda? Fără îndoială!”

Ultima apariţie din Universul Marvel îl are în prim-plan pentru prima dată pe Black Panther, primul super-erou de culoare de la Blade încoace, şi este regizată de vizionarul Ryan Coogler, şi nu folosesc cuvântul „vizionar” foarte uşor, iar pentru cine vrea să se convingă că am dreptate să urmărească filme precum Creed sau Fruitvale Station.

După evenimentele din Captain America: Civil War, şi mai specific moartea tatălui său, T’Challa se întoarce în ţara sa ascunsă de restul lumii, Wakanda, unde urmează să fie încoronat rege. Nesigur pe el şi pe deciziile pe care este pus să le ia acum în calitate de conducător este aruncat într-o luptă cu fantomele trecutului tatălui său.

O să încep prin a remarca punctele slabe ale filmului, tocmai pentru că sunt puţine la număr. Filmul debutează lent, mai mult printr-o prezentare a situaţiei actuale decât printr-un conflict palpabil şi eşti bombardat de concepte şi personaje noi, mai mult decât mi-aş fi dorit, până acţiunea intră pe un ritm cunoscut. Un alt punct slab, sau o eroare în logică după părerea mea, este chiar Wakanda. Ni se arată ca o ţară super-tehnologizată, veche de mii de ani şi ascunsă de restul lumii, prosperitatea ei bazându-se pe cantităţi imense dintr-un metal ajuns aici odată cu prabuşirea unui meteorit. Se menţionează şi că ţara este una de dimenisuni mici. Mi se pare puţin probabil ca o ţară mică, izolată de restul lumii, să prospere la un astfel de nivel indiferent de tehnologia pe care o deţine, fără un anumit import (nu cred că oamenii ăia se hrăneau cu metal), şi nimeni să nu ştie nimic despre ea, mai ales când cineva din exterior a reuşit să fure şi sa distribuie pe glob o cantitate însemnată din acel metal miraculos.

MV5BMjE4OTIzNzkyN15BMl5BanBnXkFtZTgwNzE4NjI5MzI@._V1_SY1000_SX675_AL_După cum se vede, problemele filmului cel puţin pentru mine ţin de world building şi asta pentru că restul este la un alt nivel decât cu ce eram obişnuit din partea filmelor Marvel. Ryan Coogler a reuşit o treabă excelentă în a spune povestea unui rege, care se întamplă să fie şi super-erou (lucru care trece pe plan secund, cu excepţia scenelor de acţiune), prins într-o luptă pentru protejarea ţării sale, bombardat de diferite viziuni asupra direcţiei pe care să o urmeze, unde mai pui şi o ameninţare din trecut menită să îi încheie prematur domnia.

Design-ul acestei lumi este impecabil, de la costume, la machiaje, la actorii de calibru aleşi în rolurile cheie (exemple Forest Whitaker, Andy Serkis, Lupita Nyong’o), până la efectele speciale şi soundtrack-ul bazat pe muzică africană îmbinat cu hip-hop modern atunci când scenele o cer. Şi dacă vorbim de scene nu pot să le trec cu vederea pe cele de acţiune. Fie că e vorba de lupte corp la corp sau dispute ce implică masiv tehnologia, Ryan Coogler ridică ştafeta, ca şi în Creed, de menţionat scena din cazinou, trasă aparent ca o singură dublă, unde nu eşti pierdut în spaţiu niciun moment.

S-a vorbit mult despre villain-ii din filmele Marvel şi cum aceştia nu se ridică la nivelul protagoniştilor. Ei bine, Michael B. Jordan (deja un preferat al regizorului) face probabil cel mai bun personaj nagativ din toate cele 18 filme până în prezent. Desigur, este un personaj în oglindă al lui Black Panther, dar cu motivaţii puternice, veridice, pe care îl poţi compatimi, iar evoluţia sa pe parcursul filmului urmează un fir logic, toate acestea ridicate de o interpretare deosebită din partea lui, preferata mea din tot filmul.

Puţin diferit faţă de celelalte filme din serie este umorul. Nu eşti lovit cu glumă peste glumă (eu cred că am râs cel mai mult în sala de cinema în care am fost), iar cel mai amuzant şi carismatic personaj este Ulysses Klaue (Andy Serkis), lucru la care nu pot să spun că nu mă aşteptam, un altul fiind Shuri (Letitia Wright – actriţa din episodul Black Museum din Black Mirrorpour le connaisseurs), sora lui T’Challa şi cea responsabilă de toată tehnologia Wakandei.

Una peste alta, Black Panther atinge multe teme politice şi sociale actuale cu un mesaj pentru colaborarea între naţiuni, dar în acelaşi timp pentru păstrarea identităţii, importanţa familiei şi desigur recunoaşterea populaţiei de culoare, replica mea favorită livrată chiar de Jordan fiind (parafrazând) „Mai bine mor ca fraţii mei de pe vapoare care săreau în mare, ştiind că moartea este mai bună decât o viaţă trăită în subjugare” (vă jur că nu am vrut să o fac să rimeze).

Este Black Panther cel mai bun film Marvel? Prea devreme să mă pronunţ. Cert este că merită vizionat şi momentan este în topul meu. Iar cu Avengers: Infinity War după colţ (lansarea în luna aprilie), ce moment mai bun să vizităm din nou această franciză? Ca notă finală, sunt 2 scene după credite, v-aş recomanda să rămâneţi în sală măcar pentru prima (sunt 3 minute de aşteptare), este o mini-concluzie a filmului şi nu cred că mă înşel dacă spun că include o aluzie la preşedintele Donald Trump, şi un mesaj pentru toate ţările lumii. A doua ni-l arată pe românaşul nostru Sebastian Stan şi cu informaţia asta faceţi voi ce vreţi.

Agora

Filmul *,,Agora” (2009)  este o ficțiune istorică hispano-malteză realizată în 2009  de cineastul Alejandro Amenábar care tratează  tema conflictului dintre știință și religie în Alexandria antică.

* Agora în limba greacă, forum în limba latină, era o piață publică , centru al activităților politice, comerciale, religioase, festive, juridice.

 

Spoiler

Filmul ne prezintă devotamentul total pentru filozofia agnostică și științe al  Hypatiei (Rachel Weisz) aflată în căutarea cunoașterii și conflictul intern al celor doi bărbați din anturajul ei, sclavul tatălui ei , Davus (Max Minghella ) care are dreptul să asiste la cursurile ei și  Oreste (Oscar Isaac) , elevul ei de la școala neoplatonică din Alexandria, pe care ea o conduce și unde este profesoară . Cei doi bărbați sunt prizonieri a unei situații fără ieșire, iubirea pentru o femeie inaccesibilă și fanatismul crescând al societății. Hypatia predă teoriile lui Euclid și încearcă să aprofundeze modelul geometric a lui Ptolemeu pentru  a- înțelege legile exacte care  guvernează  Universul. Sclavul egiptean Davus fabrică o machetă a sistemului ptolemeic pentru a-și impresiona dascălul  de care este în taină îndrăgostit. După  ce Hypatia îi refuză avansurile, el se convertește la creștinism.   

Tocmai când Hypatia e pe cale să facă un pas important în înțelegerea cosmosului, reabilitând modelul heliocentric a lui Aristarh din  Samos (n. 310  î.Hr. – d. 230  î.Hr., un astronom și matematician grec, primul care a susținut că Pămantul se rotește în jurul Soarelui fiind ridiculizat pentru convingerile sale) și intuind că orbita planetelor trebuie să aibă formă de elipsă , situația politică ia o  turnură  dramatică. În acest context soarta Hypatiei ( născută între anii 355/360 era noastră, a decedat în anul 415 ) este pecetluită și cei doi bărbați  nu reușesc să o salveze de la moarte.  

Această prezentare necesită JavaScript.

Există puține mărturii contemporane despre Hypatia care s-au păstrat, dar  afirmațiile autorilor sunt adevărate .  Ea a devenit primul martir pentru știință și este încă un simbol al libertăţii de gândire.

Fondat pe istorie, filmul își ia libertatea de a da  frâu liber fanteziei, de unde apar și unele inadverdențe mai mult sau mai puțin vinovate față de adevărul istoric. Iată câteva dintre ele:
•      Nu s-au mai păstrat scrierile Hypatiei și nici eventualele descoperiri științifice, deci  cade teoria conform căreia fusese adepta heliocentrismului lui Aristarh ( primul care a presupus că Pămîntul se rotește în jurul axei sale și în jurul Soarelui).
•      Linșajul  Hypatiei a fost mult mai crâncen decât în film, ea a fost târâtă pe străzi până a murit. Filmul nu vorbește despre faptul că rebeliunea creștinilor și ,,lectia” exemplară aplicată Hypatiei au fost considerate de teologii creștini  de atunci , de ex. Socrate Scolasticul  în ,,Istoria Bisericii” (și cu multe secole mai târziu, în sec.VII   în ,,Cronica universală” a episcopului  Ioan de Nikiou) o pată pe  conștiința Bisericii .
•   Solidară cu mediul său, elita alexandrină păgână și creștină, Hypatia poate fi considerată datorită  statutul său social mai degrabă victimă a unei revolte populare și nu a faptului că era femeie de știință (erau pe vremea aceea în Alexandria și alte femei…savante).
•    Enciclopedia bizantină ,,Suda” din secolul X nu menționează existența sclavului Davus
•    De asemenea, Oreste devenit mai târziu prefect/guvernator al Alexandriei  este menționat ca fiind un bun prieten, fără a fi îndrăgostit de Hypatia, nu este  menționat  nici faptul că ar fi fost unul dintre elevii ei. Scena în care  cineva din auditoriu îi spune public că o dorește se pare că a existat și ca și în film  l-a ,,lecuit” demonstrându-și  impuritatea .
•    Hypatia nu  era celibatară ca în film unde ne-ar face să credem că ar fi fost virgină. Ea era soția  lui  Isidor Filozoful.
Parabolanii ( în greacă  „cei ce iși riscă viața  ”, pentru că se ocupau de obicei de  îngrijirea bolnavilor și  îngroparea lor) nu erau nici pe departe atât de sângeroși cum apar în  film.
  Biblioteca din Alexandria  fusese deja distrusă în mare parte cu secole înainte, în timpul războaielor civile romane, dar și a unor calamități naturale. Istoricul Ammianus Marcellinus ( 332 – 395), autorul operei istorice ,,Res gestae “afirma în lucrarea sa că pe vremea lui Biblioteca era în ruine .

 

Există , desigur, unele  asemănări  între sursele istorice și scenariul filmului :  
– Socrate Scolasticul (care a trăit aprox  între  anii 380-450) confirmă prin  lucrarea sa ,,Istoria ecleziastică”  cartea a VII-a, capit.15 că în Alexandria  exista o femeie numită Hypatia, fiica filozofului Theon care preda într-o școală de -a lui Platon și Plotin.
 – Personajul  Cyril (Sami Samir) este prezentat drept episcopul Alexandriei care a poruncit uciderea Hypatiei, lucru care a întinat imaginea acestuia , a Bisericii din Alexandria și a celor care se considerau creștini și al căror comportament scandalos, crime și alte acte reprobabile au găsit susținerea și încurajarea lui Cyril .
Tot în această lucrare e menționat și personajul  Synesios  din Cyrena (Rupert Evans ) ajuns episcop de Ptolemais care mărturisește admirația nemărginită pentru aceea care l-a ghidat pe drumurile cunoașterii. S-au păstrat și câteva epistole care dovedesc schimbul de opinii între Hypatia și Synesios.
–Oreste, convertit la creștinism,  devine prefect al Alexandriei.

Până la urmă acest film foarte controversat nu pentru calitățile cinematografice ci pentru modul de reflectare al virtuților și păcatelor oamenilor fie că erau păgâni închinându-se idolilor , fie creștini sau evrei, fie agnostici (atmosfera epocii fusese desigur mereu pe un butoi cu pulbere) este bine realizat prin estetica sa , prin calitatea scenografiei , interpretarea actoricească iar Rachel Weiss este foarte bună în rol, cu figura elegantă, spiritualizată, jucând cu naturalețe rolul unei femei de iubit și de admirat.

 

Tovarășii milițieni

Un serial care arată bine (chiar suprarealist, fără culorile ce băteau în sepia ale peliculelor de atunci), sună bine (retro-disco românesc), are acțiune și umor, și totuși este greu de urmărit chiar și pentru nostalgicii acelor vremuri. De fapt, din partea acelora s-ar putea chiar să aibă parte de comentarii revoltate, gen: ne-am vândut (sau închiriat) studiourile străinilor ca să-și bată ăștia joc de noi?!

Produs pentru a fi difuzat pentru rețele video on-demand, inițial pe Amazon Prime-Video, acum pe HBO, serialul-parodie Comrade Detective se bucură de prezența unor actori români care dau foarte bine pe sticlă, iar vocile lor sunt dublate de celebrități ale cinematografiei americane (Florin Piersic Jr. de către Channing Tatum, Ruxandra Enescu de către Kim Basinger, Ana Ciontea de către Debra Winger șamd) o chestie cu care cinefilul român nu prea este obișnuit. Toată treaba asta parcă face, în mod curios, ca jocul actorilor români să pară încă și mai suprarealist decât îl făcea scenariul.

Ideea filmului este de parodiere a regimului, sub pretextul „recuperării” și remasterizării unui închipuit serial polițist a cărei protagonişti sunt doi milițieni din România comunistă a anilor ’80 – chiar și numai alăturarea termenilor polițist și milițian este hilară. În primul sezon sezon de 6 episoade, plin de acțiune, detectivii Gregor Anghel (Florin Piersic Jr.) și Iosif Baciu investighează uciderea colegului lor Nikita Ionescu și, în același timp, scot la iveală un complot subversiv menit să le distrugă țara, complot alimentat, bineînțeles, de cel mai mare inamic al comunismului: capitalismul.

Un serial cu dublă țintă: nostalgicii comuniști și cei care râd de ăștia ca ei. Făcut fain, cu titluri retro, actori buni și coloană sonoră imitând muzica românească disco, după un scenariu de Mircea Furnicar în regia lui Bebeluș Pisicuță – aici ar trebui deja să te prinzi deja că e la misteaux. De fapt americanii care l-au produs (Brian Gatewood si Alex Tanaka ajutati de românii Vlad Păunescu și Cristi Bostănescu de la Castel Film), iau în balon nu doar propaganda comunistă, ci și pe aia capitalistă din Rocky sau Invazia roșie.

Dacă iei serialul strict ca un spoof și nu te ataci la clișeele și exagerările de care abuzează, le iese. Din moment ce ți-au plăcut acum trei decenii genul acela de filme, și încă îți mai plac benzile desenate, o să-ți placă și Tovarășul milițian – pe asta au și mizat producătorii lui.