Frontul rece (2016)

Pentru cine caută altceva decât o comedie de Crăciun, recomand The Could Front. Pe drama sau plictiseala unui cuplu contemporan se grefează un subtil thriller sentimental. Deși Kholodnyy front (2016) are doar 5,5 puncte pe IMDb, e un film rusesc cu imagine de o puritate excepțională, preluat și pe Mubi.

The-Cold-FrontCei doi artiști vin să petreacă Anul nou undeva în nordul Franței, într-o zonă izolată, căutând mai degrabă inspirație artistică decât romantism. Dar cum nu contează ce cauți, ci mai degrabă cine te găsește, în timp ce ea (Sasha) pleacă la cumpărături sau ca să se elibereze de tensiunea din cuplu, el găsește sau e găsit de o frumoasă rusoaică (Masha).

Pe acest fond banal starea de tensiune se amplifică insesizabil. Deși acțiunea rămâne subțire, scenariul mizează pe rând pe dialoguri, apoi pe introspecție, iar uneori se „ține” doar în coloana sonoră interpretată de cei de la Coil, Friends of the Oval și alte trupe de muzică underground.

coldfrontCând acțiunea trenează, apar indicii noi care mențin suspansul sau și aluzii care trezesc interesul spectatorului. Exterioarele sunt superbe, iar într-o scenă din debut carcasa unei creaturi neidentificate apare pe malul mării, într-o aluzie străvezie la Leviathan-ul lui Andrei Zviagintsev. Similaritățile cu filmul lui Zviagintsev rămân însă aici, motivul rămășițelor misterioase nefiind exploatat la nivel filozofic, ci doar psihologic.

La fel și influențele cinematografiei sovietice se opresc la imagine și simboluri, filmul fiind mai degrabă inspirat de cinematografia occidentală (Scene dintr-o căsnicie de Bergmann, sau trilogia Before… a lui Linklater.) Vacanţa de iarnă tulburată de apariţia unei frumoase rusoaice – cu intenţii nu foarte clare – se derulează abrupt, regizorul Roman Volobuev evitând să ofere detalii precise pentru a spori misterul. Filmul a rulat aseară pe Cinemax, deci este disponibil pe HboGo.

Reclame

Nominalizările la Golden Globes 2019

Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune interpretări și producții din industria cinematografică și de televiziune, grupate în 25 de categorii.
Nominalizările pentru cea de-a 76-a ediție a Globurilor de Aur au fost anunțate joi prin intermediul unui streaming video difuzat în direct pe pagina de Facebook și pe site-ul oficial al acestor trofee prestigioase, atribuite de Asociația Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA).
Actorii Leslie Mann, Terry Crews, Danai Durira și Christian Slater au anunțat numele artiștilor și titlurile producțiilor de film și televiziune care au fost nominalizate la Globurile de Aur 2019. Ceremonia a avut loc la hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, în prezența președintelui HFPA, Meher Tatna, a ambasadorului Golden Globe Isan Elba și a lui Barry Adelman, producător executiv al companiei Dick Clark Productions
Marele favorit al celei de-a 76-a ediții a acestui Festival este filmul biografic ,,Vice”  a lui Adam Mckay, cu șase nominalizări : cel mai bun musical / comedie”, cel mai bun actor într-un musical sau comedie (Christian Bale),  cea mai bună actriță în rol secundar (Amy Adams), cel mai bun actor în rol secundar (Sam Rockwell),  cel mai bun regizor (Mckay) și cel mai bun scenariu (Mckay ). Actorul  Christian Bale  interpretează rolul politicianului american Dick Cheney .

Nominalizările pe categorii:
Cel mai bun film – dramă au fost nominalizate lungmetrajele  „BlacKkKlansman”, Black Panther”, „Bohemian Rhapsody”, „If Beale Street Could Talk”, „A Star Is Born”.
Cel mai bun film – comedie/musical” vor concura producțiile „Crazy Rich Asians”, „The Favourite”, „Green Book”, „Mary Poppins Returns”, „Vice”.
Cel mai bun regizor va fi ales dintre cineaștii Bradley Cooper („A Star Is Born”), Alfonso Cuaron („Roma”), Pețer Farrelly („Green Book”), Spike Lee („BlacKkKlansman”), Adam Mckay („Vice”).
La categoria „cel mai bun actor într-o dramă” au fost nominalizați Bradley Cooper („A Star Is Born”), Willem Dafoe („At Eternity’s Gate”), Lucas Hedges („Boy Erased”), Rami Malek (Bohemian Rhapsody”), John David Washington („BlacKkKlansman”).
Glenn Close („The Wife”) va concura la categoria „cea mai bună actrită într-o dramă” alături de Lady Gaga („A Star Is Born”), Nicole Kidman („Destroyer”), Melissa Mccarthy („Can You Ever Forgive Me?”), Rosamund Pike („A Private War”).
La categoria „cel mai bun actor într-o comedie/musical” au fost nominalizați Christian Bale („Vice”), Lin-Manuel Miranda („Mary Poppins Returns”), Viggo Mortensen („Green Book”), Robert Redford („The Old Man and the Gun”), John C. Reilly („Stan & Ollie”).
La categoria „cea mai bună actrită într-o comedie/musical” vor concura Emily Blunt („Mary Poppins Returns”), Olivia Colman („The Favourite”), Elsie Fisher („Eighth Grade”), Charlize Theron („Tully”), Constance Wu („Crazy Rich Asians”).
La categoria „cel mai bun film străin” au fost nominalizate peliculele „Capernaum” (Liban), „Girl” (Belgia), „Never Look Away” (Germania), „Roma” (Mexic), „Shoplifters” (Japonia).
În domeniul producțiilor TV, la categoria „cel mai bun serial – dramă” vor concura „The Americans”, „Bodyguard”, „Homecoming”, „Killing Eve”, „Pose”.

La categoria „cel mai bun serial – comedie/musical” au fost nominalizate producțiile „Barry”, „The Good Place”, „Kidding”, „The Kominsky Method”, „The Marvelous Mrs. Maisel”.

Marele absent  este actorul  Ethan Hawke foarte apreciat de public și de critica de specialitate pentru rolul său din filmul ,, First Reformed „realizat de Paul Schrader (scenaristul unor filme  tari, regizate de nume pe măsură: Taxi Driver, The Last Temptation of Christ, Obsession, Bringing Ouț the Dead și regizor/scenarist al filmelor Blue Collar, Hardcore, American Gigolo, Light Sleeper, Affliction,etc. )

Spulberat de critici, face sălile să vuiască: Bohemian Rhapsody  

O poveste-tribut despre viața legendarului Freddie Mercury, care urmărește istoria trupei Queen din anul 1970 și până la concertul caritabil-gigant Live Aid din 1985 de pe Wembley, cu Rami Malek (Freddie Mercury), Ben Hardy (Roger Taylor), Joseph Mazzelo (John Deacon) si Gwilym Lee (Brian May), asupra căreia criticii s-au năpustit cu păreri amestecate, de la laude la critici.

La câteva săptămâni de la lansare, părerile despre film sunt tot împărțite și disputele tot mai aprinse, dar în toată vremea asta sălile sunt arhipline, lumea se duce năvală să îl vadă și filmul sparge record după record de box office.

Pe de o parte, criticii au fost necruțători cu filmul, acuzându-i pe producători că, deși au beneficiat de sprijin și consultanță din partea membrilor trupei rămași în viață, a biografilor lui Mercury și a lui Mary Austin (iubita heterosexuală din tinerețe a lui Freddie și confidenta sa, cea căreia i-a lăsat moștenire cea mai mare parte din avere), s-au încăpățânat să modifice sau să omită aspecte esențiale din viața artistului. Că scenariul e plin de clișee și distorsionează realitatea.

Că filmul este mediocru sub aspectul firului narativ și excesiv moralizator și că au făcut din Freddie o caricatură naivă și manipulabilă, în timp ce el era, în realitate, un drac împielițat. Că Rami Malek nu este chiar atât de senzațional și ar aduce mai degrabă cu Marc Anthony decât cu Freddie Mercury sau că nu-i deloc ca Val Kilmer in The Doors. Foarte adevărat

Pe de altă parte, fanii înfocați ai trupei și buni cunoscători ai biografiei lui Freddie sunt revoltați de inadvertențele din film: cum că cei patru membri nu s-ar fi cunoscut în anul 1970 ci cu un an înainte; cum că Mary Austin nu ar fi lucrat la magazinul de haine, ci că ea obișnuia doar să frecventeze acel magazin împreună cu Freddie; cum că Jim Hutton (iubitul lui homosexual al lui Freddie, care i-a rămas alături până la moarte) nu era majordom ci frizer, iar cei doi nu s-au cunoscut în camera de hotel ci într-un club, dar mai ales că trupa nu s-ar fi despărțit niciodată și nu au fost niciun fel animozități între ei, atunci când Freddie a înregistrat un album solo.

Și asta e cât se poate de adevărat. Dar de cealaltă parte este publicul. Cel care a bătut din palme și a tropăit pe We Will Rock You. Care și-a strâns în brațe iubita, unduindu-se pe Love Of MyLife sau care a cântat din toți plămânii și a ridicat pumnul spre cer la We Are The Champions. Care a vrut să cânte și să-l mai aplaude o dată. Publicul care l-a iubit pe Freddie și care s-a dus la film să vadă ce știa deja.

Pariul producătorilor a fost câștigător, au tras lozul cel mare, iar criticii sunt nedumeriți: cum a fost posibil așa ceva? Păi, foarte simplu: Ce a fost, de fapt, Bohemian Rhapsody, piesa care în anii ‘70 a fost considerată mult prea lungă (5:55 min), despre care se credea că nu va ajunge niciodată să fie difuzată la radio, dar a ajuns să fie ulterior votată ca cel mai bun cântec din toate timpurile?

A fost tocmai mesajul lui Freddie pentru publicul lui, în care se dezvăluie tuturor pe sine însuși, așa cum a fost în realitate: copilăros, năzdrăvan și amuzant, dar plin de complexe, nesiguranțe și probleme. Un tânăr sărac care a răzbătut, a făcut una din cele mai mari trupe ale lumii și care și-a scăpat viața de sub control. Nu ascunde nimic, spune totul. Cui? Publicului său, care îi răspunde pe măsură.

Ce știa Freddie să facă mai bine decât oricine? Să comunice și să empatizeze cu publicul, să îi răspândească energia și să o primească îndărăt, să aducă zeci de stadioane în pragul extazului, comunicând cu ei, vorbind cu ei, mesmerizându-i genial. Iar producătorii par să fi intuit foarte bine acest lucru.

Au înțeles că publicul este lozul câștigător și au decis să empatizeze cu el. Să se adreseze publicului, nu criticilor. Publicul este cel care răspunde, care se emoționează și cel care te face mare. Publicul are nevoie de legende, mai cu seamă dacă sunt previzibile și stângace, umane. Publicul este cel care plătește biletele și cel care aduce banii. Publicul a fost cel care a contat pentru ei, la fel cum a contat pentru Freddie, chiar dacă pecuniar, interesat sau meschin.

Iar ceea ce se întâmplă acum în sălile de cinema, în ciuda tuturor detractorilor, dovedește că au avut dreptate: legendele, chiar imperfecte, sunt bune mereu.

Roger Taylor: You’re a legend, Fred.

Freddie Mercury: We’re all legends.

(pauză)
Freddie Mercury: But you’re right, I am a legend.

 

 

Moromeții 2 – o moștenire grea

În Moromeții 2, saga familiei Moromete continuă cu un salt de opt ani, până în 1945 și are la bază atât volumul 2 al romanului, cât și secvențe din Viața ca o pradă sau publicistica lui Preda. Peste lumea lor a trecut războiul, ordinea socială este răsturnată, regimul nou instaurat propovăduiește egalitatea, iar colectivizarea este impusă cu forța. Numai obsesia pentru pământ a lui Moromete a  rămas intactă.

Pe Ilie Moromete (Horațiu Mălăele)  îl regăsim îmbătrânit; din cei trei fii ai săi din prima căsătorie, unul a murit pe front, iar din ceilalți doi plecați la Bucureșți, unul este bolnav. Fetele îi sunt măritate, mezinul Niculae (Iosif Paștina) a abandonat școala din motive financiare, iar acum se află în sat. Relația cu cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru cu un look inedit), este deteriorată de conflictele de o viață, drept pentru care are o relație adulterină cu cumnata lui, Fica (Oana Pellea), sora primei neveste. Inadaptat și nereușind  să-și găsească locul în noua societate, dar nici să scape de obsesia lui pentru pământ, și-l va împărți la final copiilor, însă numai din teama că îi va fi luat de comuniști.

moro3

În film, reflectoarele sunt puse în mod deosebit pe Niculae,  jucat binișor de Iosif Paștina. Silitor de mic dar nevoit să abandoneze școala, are mereu o carte în mâna. Socotește că venirea comuniștilor i-ar putea oferi ocazia să-și continue școala fără să plătească și se declară gata să îmbrățișeze noile idei proletare. Însă violența și intimidarea de care au parte cei care refuză să își cedeze agoniseala de o viață ori susținătorii vechiului regim monarhic îl fac să-și pună repede semne de întrebare legat de moralitatea și adevărurile comuniștilor. În urma unor modificări aduse prin scenariu, Niculae nu va deveni activist de partid, ca în roman, ci scriitorul Marin Preda. 

Cel mai dificil lucru, când vizionezi Moromeții 2, este să uiți prima parte.

Să ți-l scoți minte pe Rebengiuc și să scapi de tentația comparației. Raportarea la prima parte, desigur, nu îl avantajează deloc, însă cred  merită toată îngăduința, dacă se are în vedere bugetul extrem de limitat cu care au fost  nevoiți să se descurce, în condițiile în care producțiile de epocă și reconstituirile istorice sunt mereu extrem de costisitoare. Pe de altă parte, ar fi fost fizic și practic imposibilă continuarea filmului cu aceiași actori: de la prima producție au trecut nu mai puțin de 32 de ani, în vreme ce acțiunea din film are loc după doar opt ani de la sfârșitul primei părți. Și nu în cele din urmă, toată lumea știe că volumul al doilea al romanului este, la randul său inferior primului, ca puls, dinamică și vigoare.

În ce îl privește pe Mălăele –  cel mai mare pariu al acestui film – cred că a reușit să contureze foarte bine un Ilie Moromete exact așa cum este acum: îmbătrânit dar încă în putere, îngenuncheat, gângav, încăpățânat și ursuz, uneori filosof, perdant în relația cu familia și căruia, așa cum îi spunea nevasta, îi plăcea mai mult să pălăvrăgească și să bea tutun. 

moro1

O observație legată de calitatea sunetului: Producătorii recomandă vizionarea filmului în multiplexuri (cinematografe cu săli mici), unde sunetul se aude fără cusur. Confirm la rândul meu, sunetul chiar este bun. Se pare însă că unele impedimente de ordin tehnic din cinematografele mai vechi afectează considerabil calitatea sunetului, drept pentru care unele premiere oficiale din câteva orașe și mai multe proiecții ulterioare au eșuat lamentabil. 📷 Raluca Erdei ◘ http://komiti.media/

 

,, Ferma suspiciunilor” / Les granges brûlées

,,Ferma suspiciunilor” (1973) este un film quasi polițist în regia lui Jean Chapot,în care este urmărită o anchetă desfășurată în mediu rural, mai precis un sat de munte din Franța. Este anchetată o crimă și suspecții principali sunt proprietarii fermei aflate  mai aproape de locul unde a fost găsit cadavrul.
Investigația este făcută sub conducerea directă a judecătorului de instrucție Pierre Larcher , un orășean get-beget care are de furcă mai ales cu conducătoarea ,,clanului” soție , mamă și bunică  foarte  reticentă la orice ingerință a vreunei persoane străine în viața și treburile familiei sale. Larcher , un bărbat blând, manierat , dar încăpățânat are o viziune despre viață  total diferită de a dârzei fermiere. El este la început iritat de legea a tăcerii care domnește în această comunitate închisă. Totuși, pe măsură ce se desfăsoară investigațiile, ies la iveală secrete ale membrilor acestei familii .Nu doar că devin mai dubioși dar se pare că familia nu este chiar monolitul pe care șefa casei vrea să-l afișeze, ea însăși recurgând la minciună și tăinuire pentru a-și apăra fiii.cu orice preț  .

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Calitatea documentară a filmului salvează din modestia scenariului , surprinzând portretul țăranului francez la începutul anilor`70 , modul de viață, cu greutățile sale, izolarea care face ca o comunitate să se bizuie doar pe propriile forțe, deci și pe relațiile mutuale dintre membrii săi.  Actorii  Simone Signoret  și  Alain Delon  în rolurile principale fac față fiecare în felul său.  Delon , foarte grav, pentru a avea o morgă intimidantă , este cam încordat și artificial. Signoret , o ,,mama leone” foarte energică si severă , adevăratul bărbat al casei,  e o foarte bună reprezentantă a matriarhatului din zonele aspre ale lumii. Sufletul omului de la munte nu e pur și simplu aspru :pe parcurs este dezvăluită complexitatea psihologică a femeii care înainte de toate rămâne mama care-și apără odraslele chiar și după ce nu mai este orbită de iubire.   Muzica filmului  scrisă de Jean-Michel Jarre subliniază atmosfera glacială .

Jean Chapot  a fost la primul și ultimul său lung-metraj, deoarece la filmări nu a știut cum să se poarte cu vedetele de cinema, fițoase și arogante care l-au înlăturat și regia s-a făcut sub îndrumarea lui Alain Delon și a altor doi colegi de breaslă ! Emoji