The Affair

Un film ocolit multă vreme din cauza subiectului oarecum sordid – până am aflat cumva că a luat două premii Emmy, ambele pentru rolurile principale. Ok, am zis: hai să vedem ce prestează. Și mi-am dat seama că nu e doar un film despre trădări în dragoste (love affair), ci despre cât de diferiți suntem, de fapt.

La naiba, mi-am zis, cât a progresat telenovela, cât s-a rafinat! Fiecare episod are cel puțin două perspective, a lui și a ei, iar asta te duce, după ce te obișnuiești, la un sens dincolo de subiectul serialului: fiecare dintre noi suntem actori principali în propriul nostru film, și dăm înțelesuri total diferite unor scene aparent simplu de interpretat.

Apoi vezi că nu e chiar așa simplu cum pare la prima vedere. Seria I m-a intrigat dar m-a prins, pentru ca seria a II-a să aibă un foarte bun sfârșit; am crezut chiar că e ultima – dar se pare că scenariștii nu și-au epuizat resursele. Aseară am găsit pe HBOgo primul episod din seria a III-a și am ajuns să scriu despre el. Așadar, o poveste de dragoste între un profesor/scriitor și o chelneriță, nu foarte lejeră (povestea), dar original tratată.

Protagoniștii cam enervanți, semn că au fost bine conturați de scenariști și puși în valoare de către actori. Pe scurt, o dramă de familie – iar familia asta se rupe și apar două, apoi trei și naiba știe unde va ajunge cu seria a III-a. Poate fi considerat și un serial de sezon, întrucât relația extramaritală debutează într-o vacanță, pe litoral.

Se pare că va fi și un sezon IV, așa că nu vă băgați dacă nu aveți vacanțe lungi 😉

Reclame

,,Contractul desenatorului „( The Draughtsman’s Contract ) Atenție,spoiler!

Filmul excentricului  regizor  Peter Greenaway  ,, Contractul desenatorului ( The Draughtsman’s Contract )” face parte din filmele care trebuie văzute cel puțin de două ori pentru a-i  înțelege  miza și  semnificațiile .
Filmul prezintă  aristocrația  britanică  din sec. XVII- lea,  trufașă,  vicioasă și lipsită de orice norme morale.

Atenție, spoiler!

Vara anului  1694 . Domnul  Neville,  un pictor  peisagist  frumușel,  tânăr și  arogant  este angajat de  doamna Herbert, soția unui  bogat  proprietar de pământ, să schițeze 12 tablouri cu moșia soțului ei  (un bogătaș care-și iubește moșia  mai  mult  decât  pe  propria soție) , sub pretextul că vrea să-i ofere consortului  un cadou de  împăcare  când  se va întoarce acasă. Contractul  semnat  se extinde  dincolo  de  cazare,  bani și  desene, oferindu-i  artistului  relații  intime cu soția și  fiica moșierului.  Domnul  Neville va descoperi  prea târziu  dedesubturile  acestui  contract  pervers  dar  prea avantajos.
Artistul  își  stabilește locul de unde va schița  fiecare tablou,  pretinzând ca nimeni  să nu apară în peisaj cât timp  lucrează , pentru a nu  conturba sau  modifica scena ; de fiecare dată când reia lucrul  vrea să găsească  totul  identic : la aceeași  oră, aceeași  lumină.  În ciuda precauțiunilor,  el va  observa cu  perplexitate câte un element străin care s-a strecurat în peisaj.  La început vrea să înlăture  aceste mici  diferențe  dar, apoi , intrigat  de faptul că ele  ar  putea  semnifica  ceva, se  hotărăște să  le integreze  în desene.  Doamna Talmann,  fiica  familiei Herbert  face  un al doilea  contract  în care ea  plasează  indicii pentru a-l zăpăci și mai mult pe Neville.  După ce tablourile  sunt  terminate, contractul expirat,  pictorul trebuie să plece,  fără a fi  aflat reacția  domnului Herbert  la vederea desenelor.  Între timp,  calul lui Herbert  se întoarce  singur  la moșie ,  iar după căutări prin pădurea prin care ar fi trebuit să treacă, corpul lui  este  descoperit ,,întâmplător” în șanțul cu apă din parc.  Spre ghinionul  lui, Neville  ,,cazat”  la o moșie din vecini , va face o ultimă  vizită  doamnei  Herbert.

După ce tablourile  sun t terminate,  în fiecare din ele se observă câte un  detaliu care indică  o crimă ; în timp  ce actele sexuale prevăzute în contract  sunt arătate  în toată brutalitatea lor,  complotul  și  crima  sunt  subiacente  contractului.

Această prezentare necesită JavaScript.


,,Contractul desenatorului „(1982)  este un film  greu de  încadrat  într-un  gen anume: psihologic, polițist, reflecție asupra Artei-  însoțite de o galanterie prețioasă & ridicolă .
Scenariul  prinde forma riguroasă a unei compoziții geometrice, vedem instrumentul  prin care privește  Neville, care servește decupajului  cadrelor  de perspectivă, iar sistematizarea lor este punctată de muzica obsedantă a lui Michael Nyman.
Intriga filmului pare simplistă , dar , este relativ complicată și ne captivează pentru că trebuie să fim foarte concentrați  să descoperim  anumite  indicii. Emoji
Distribuția  este bună,  iar interpretul  lui  Neville reușește să fie enervant, ciudat , ca mai apoi să-l compătimim când ne dăm seama că a fost de la început  victima unei mașinațiuni. Observăm o mecanizare  în executarea ,,datoriilor” artistice și  sexuale.  Această rigiditate a formalismului  o regăsim în precizia maniacală a timpului  consacrat desenelor, în preocuparea pentru cadrajele geometrice,chiar și …evoluția personajelor  în aceste cadre este, paradoxal, statică . În ciuda aparențelor , victima pactului ,,faustian” nu este doamna Herbert, ci artistul, care se simte  în elementul său,  un seducător poruncind, aruncând ,,aroganțe” tuturor.  Doar că cel…folosit este  el.   De fapt, Neville  este disprețuit pentru originea sa modestă, pentru parazitism  (talentul artistic nu era apreciat în acea societate). Deci este  suspectul  ideal.

Scenografia  este tributară pasiunii  lui  Greenaway pentru pictură,  Impărțită în cinci acte, voit lipsită de consistență, constă în:
1.Semnarea contractului cu doamna Herbert – Neville  se crede  bărbatul irezistibil  care dictează condițiile
2.Executarea primelor șase crochiuri și observarea unor  detalii stranii+ vestea  morții domnului Herbert
3. Executarea următoarelor  șase desene și un nou  contract prin care d-na Talmann, fiica familiei  Herbert vrea să-l ,,protejeze” Emoji pe Nelville de anumite suspiciuni
4 Bătălia în care se pare că toată lumea vrea să se debaraseze de  contracte și de  desene
5.Revenirea la moșie a lui  Nelville și moartea sa.

Arta realizatorului pare calculată geometric cu instrumentele de măsură ale pictorilor, care evaluează perspectiva – descompunerea imaginii în pătratele, cu grile verticale cu frontalitatea,cu acordurile unei  muzici  contemporane  neo- baroce,  anti-sentimentale  și cu statismul glacial .
Există o particularitate sistematică între contract și cadraj : un fel de rigiditate aritmetică Filmările cu camera fixă sau lateral, prin travelling, menținând cadrajul frontal: pictorul vis- a -vis de desenul său. De ex. scena banchetului și a certei dintre soții Talmann în dormitorul  lor sunt adevărate lecții de iluminare : unduirea laterală a luminii creează oblici printr-o fereastra situată în stânga.

Simbolismul  unor cuvinte  și  imagini  este  realizat prin  metafore  mitologice.  Mama și fiica ,  rămase  însărcinate  de la pictor,  sunt asociate mitologic  rodiei Persefonei, pentru a masca intențiile lor criminale din contract.  Spectatorului  îi  revine  rolul de a descifra și de a reconstitui  tâlcuri, indicii.
Contractul e forma  iar asasinatul  este  fondul  unei intrigi  în care crima va rămâne nepedepsită ( lăsând spectatorii să facă pe detectivii ),  iar  adulterul e  legalizarea  moștenirii prin  asigurarea  unui  urmaș ,,legitim”.  În concluzie , am putea spune că  subiectul   filmului este  ,,orbirea”  în fața  realității   sau capacitatea / incapacitatea  de a distinge realitatea  de iluzie.

Filmul este o capodoperă  în  toate  privințele, chiar  dacă  unii  spectatori  și o parte a criticii de specialitate  minimalizează valoarea filmului.
Regia: Pețer Greenaway
Scenariul: Pețer Greenaway
Distribuția: Anthony Higgins (Neville), Hugh Fraser (Talmann), Anne-Louise Lambert (Mrs Talmann), Dave Hill (Herbert), Janet Suzman (Virginia Herbert), David Meyer (Poulenc brother), Tony Meyer (Poulenc brother), Nicholas Amer (Parkes), Suzan Crowley (Mrs Pierpont), Lynda La Plante (Mrs Clement), Michael Feast (The Statue), Neil Cunningham (Thomas Noyes), David Gant (Seymour), Alastair Cumming (Philip), Steve Ubels (Hoyten)

Limitless (serial TV)

Este sequel-ul TV al thriller-ului Limitless (2011) cu Bradley Cooper în rol principal. Din distribuție fac parte acum Jake McDorman (în rolul protagonistului), Jennifer Carpenter (Dexter), Mary Elizabeth Mastrantonio și… Bradley Cooper, starul filmului apărând în episodul pilot al serialului, chiar în rolul Eddie Morra, personajul jucat în film.

În serial, Eddie Morra este un personaj misterios, care dispare după ce-i prezintă noului personaj principal Brian (Jake McDorman) drogul NZT-48 și cum poate contracara efectele sale secundare. Cu ajutorul său, cele mai prostești acțiuni se vor dovedi cele mai inteligente momente ale vieții sale. Brian Sinclair va folosi medicația pentru a ajuta FBI la rezolvarea cazurilor.

Deşi aruncă nade spre un viitor mult mai complicat decât aventurile din episodul pilot, Limitless preferă să-şi joace eficient cărţile: regizorul Marc Webb (Uimitorul Om-Păianjen) preia metodele inventive ale lui Neil Burger din film (prezentarea vizuală a efectul drogului asupra minţii eroului sau travellingurile camerei pe străzi, prin ganguri și pe trotuare) și le amplifică. Implicarea lui Cooper în noua serie nu este singurul motive pentru care aceasta este un sequel.

„Dacă voiam să-l avem pe Cooper pe micile ecrane, nu mai era nevoie să găsim pe altcineva pentru rolul lui Eddie Morra. Dar cred că am fi ales această cale oricum, deoarece una din trăsăturile care atrag atât de mult la acest subiect este că motivul pentru care ți-ai dori pastilele NZT sunt infinite. Deci de ce n-am fi spus povestea interacțiunii unei alte persoane cu acest drog?” – a spus producătorul executiv Craig Sweeny.

Serialul preia inițial multe din premisele filmului, schimbându-le ușor: personajul principal nu este un scriitor ci un artist, cel care-i dă drogul moare și îl pune pe protagonist în fața unei alegeri, făcându-l să-și dea seama că treaba e groasă. În episodul doi se apare și fosta iubită, șamd. Ce dă farmec serialului este faptul că merge mai departe pe firul pastilelor NZT care măresc puterea creierului; în film nu era timp de așa ceva, accentul era pe conflict.

Acesta e și motivul pentru care povestea în sine (deși o știai) și mai ales consecințele sale te țin prins de ecran, chiar dacă nu mai ai aceeași actori de calibru din film. Ca spectator, este imposibil să nu te implici și să-ți imaginezi că ai deveni mai isteț peste noapte. Chiar și pentru atât, filmul are meritul de a-ți pune imaginația pe jar, devenind o experiență cinefilă antrenantă. Fără să fie vreun film zguduitor – nici pe departe – la sfârșit te lasă cu dorințe la indigo: „hmm, aș putea încerca o pastilă de-asta”.

So, google NZT. Au chiar apărut după film.

Wild Wild Country

Spectatorii care speră să înțeleagă mai bine filosofia lui Osho după ce-au urmărit documentarul Wild Wild Country, produs de Netflix, vor fi cu siguranță dezamăgiți.

Însă ei vor putea înţelege ceva mult mai important, cum sunt mecanismele de funcționare, dar şi pericolele pe care le ascunde un asemenea cult religios, indiferent de formele de libertate și de salvare pe care le promite, în orice spațiu și timp – afirmă Daniel Iftene în cronica dedicată documentarului pe http://www.pressone.ro.

În 1981, starea sănătăţii lui Osho, zdruncinată de climatul nefavorabil suportat în timpul şederii în Mumbai şi de astmul, diabetul şi unele alergii pe care acesta le avea, a fost atacată de o afecţiune degenerativă, care necesita o atenţie deosebită. El şi-a autoimpus o perioadă de tăcere, care a durat trei ani şi jumătate şi a plecat în USA “pentru a-şi îngriji sănătatea”.

Astfel, Osho se muta din Pune in Oregon pe 1 iunie 1984. Viaţa în Ashramul Poona se bucura de multă libertate sexuală (el primise atunci porecla de “Sex-guru”), dar şi de “eliberare a violenţei”, unele voci semnalând consumul de droguri şi prostituţia; sunt câteva dintre motivele pentru care autorităţile indiene au intervenit de mai multe ori, ameninţând cu acţiuni punitive.

wild3.jpgSerialul produs de Duplass Brothers Productions și regizat de frații Chapman și Maclain Way  pornește de la conflictul mai puțin cunoscut care s-a iscat între adepții celebrului guru indian și locuitorii unui oraș minuscul din Oregon, Antelope. Abia apoi are loc o întoarcere în timp care prezintă, prin vocea asistentei sale, Sheela, începuturile comunității de sannyasini.

Pentru că vorbește despre un episod ignorat până acum de istorie, pentru că este foarte bine realizat și pentru că pune o mulțime de probleme – precum trecerea atât de subtilă de la spiritualitate la violență – Wild Wild Country este un documentar care merită văzut.

 

L`Amant double

Un film pe care l-am văzut cam de două ori, chiar dacă prima dată a fost cam de pe la  a doua jumătate, încât, parțial Emoji, am reușit să-l înțeleg …în mai multe feluri. Este vorba de L`Amant double în regia lui  François Ozon (ehei,  îmi aduce aminte de cântecul ,,Dragostea din tei” care are un text ,,înălțător”, spre deosebire de povestea din film care tinde din toate părțile spre ,,profondeurs”).

Filmul este inspirat din romanul The Lives of The Twins (1987) al prolificei  scriitoare  americane  Joyce Carol Oates (în iunie face 80 de ani) scris sub pseudonimul Rosamond Smith.  Această producție franco-belgiană din 2017 este un thriller psiho-erotic recomandat doar adulților.

Filmul tratează teme incitante: lipsa de încredere,  duplicitatea și la propriu și la figurat (dualitatea chiar și a gemenilor univitelini?), teoria geamănului dominant-psihopat sofisticat și manipulator (nu e telenovelă, dar se pare că motivul romantic  geamăn bun & geamăn malefic mai are succes) adevăruri trunchiate, imaginea în oglindă, minciuni și bineînțeles suspiciuni, atracția și repulsia,   fragilitatea mentală cu fantezii bizare și adesea periculoase când erotismul scapă de sub control, cu plăcerea de a încălca tabuuri , atracția morbidă pentru nefiresc. Totul într-un  creuzet în care chiar dacă alchimistul nu obține piatra filozofală  , pe spectatori îi transformă  în filozofi! Emoji

 

 

Subiectul  filmului pornește de la ideea derutantă că imaginile ne pot înșela. Asistăm , ca de obicei, în filmografia marelui Ozon, la două filme la preț de unul : cel care prin niște piruete abile etalează „poantele”, și cel care le disimulează, rezervat  celor mai exigenți. Emoji Acest spectacol este  o iluzie vizuală care îi permite regizorului  să se infiltreze  în subconștientul personajelor sale, de altfel foarte ambigue și imprevizibile (de ex.:când Chloe realizează că cei ,,doi ” bărbați se doresc mai mult decât o doresc pe ea)Emoji .  În acest periplu crud, brutal, cineastul își disecă eroii cu o precizie de chirurg, conform părerii  sale despre omenire, despre o lume fragilă, seducătoare, nevrozată și  incurabilă.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Scenografia  filmului îmi pare destul de bine aleasă chiar dacă ne servește… pe tavă simbolurile  prin elementele arhitecturale care îi conferă filmului acele calități excentrice asociate thriller-ului la nivel elaborat vizual: în fundal Parisul, galeria de artă contemporană cu exponate bizare, un fel de prelungire a salonului ,,deliciilor”al fermecătorului geamăn seducător.

Distribuția  este bună, pentru că a ales actori care sunt frumoși (astfel mai taie din beția unora la scenele prea fiebinți: Jérémie Renier-face față cu brio rolului dublu și dacă , la început, Paul era într-o tandrețe răvășitoare cu Chloe, aceasta devine tensionată, nefirească în fața versatului Louis care o derutează, o amețește, o stăpânește. Cu prezența acestui geamăn malefic, relațiile din triunghiul amoros devin abisale (nu mă gândeam la Triunghiul Bermudelor! Emoji). Marine Vacth, altfel  destul de androgină  în acest rol , este exact ce trebuie: o femeie torturată de simțuri care, în ciuda eforturilor de a fi foarte seducătoare, e mai degrabă un mecanism (controlat de Louis). Jacqueline Bisset, încă foarte faină la vârsta ei!