O simpla favoare

Crima, Mister, Thriller

Cu: Blake Lively, Anna Kendrick, Eric Johnson

Durata: 117 minute

Primul film pe care l-am vazut in avanpremiera la inceput de toamna este O simpla favoare, la care am mers marti, pe 11 septembrie la AFI Cotroceni, alaturi de una dintre cele mai bune prietene ale mele. Vazusem trailerul de mai multa vreme si stiam ca este vorba despre ce face o femeie dupa ce ii dispare cea mai buna prietena pentru a o gasi, asa ca mi s-a parut mai mult decat potrivit sa merg cu o prietena la film, nu cu sotul meu, asa cum merg de cele mai multe ori. 😊

Atunci cand doua mamici complet diferite – Stephanie si Emily ajung sa petreaca mult timp impreuna datorita prieteniei celor mici – si intre cele doua femei va lua nastere o prietenie care celor din jur li se pare suspecta, dar care pentru ele functioneaza foarte bine. Stephanie Ward, o vloggerita vaduva care traieste de pe urma asigurarii de viata a sotului ei, este genul de femeie care se implica in toate activitatile scolare, care debordeaza de energie si care se poarta impecabil cu copiii.

În schimb, Emily Nelson este o femeie de cariera care are un sot cvasi-celebru, are o casa imensa si cele mai elegante haine, se relaxeaza band martini dupa o zi lunga la birou si nu se duce niciodata la evenimentele scolare. Dar cele doua vor ajunge sa se cunoasca destul de bine si sa se relaxeze si distreze impreuna, asa ca atunci cand Emily ii cere lui Stephanie O simpla favoare – aceea de a-i lua baietul de la scoala si de a-l tine la ea cateva ore – lui Stephanie nu i se pare nimic ciudat.

Insa cand doua zile mai tarziu Emily pare a fi disparut de pe fata pamantului – Stephanie va face tot posibilul sa o gaseasca, alaturi de Sean, sotul lui Emily. Ce resurse are o casnica cu o pasiune pentru vlogging sa porneasca intr-o cautare fara urme? Destule! Si le veti afla cu placere de-a lungul filmului! Pe masura pe urmam firul povestii descoperim ca nimeni nu este cine pare a fi si nici macar moartea nu poate sta in calea prieteniei.

Răsturnari de situatie, dragoste si loialitate, disparitie si suferinta, intrebari fara raspuns – toate acestea si multe altele sunt reteta filmului O simpla favoare, ecranizat dupa cartea cu acelasi nume a scriitoarei Darcey Bell. Synopsis:

Bazat pe un roman al scriitoarei Darcey Bell, A Simple Favor (2018) urmareste povestea lui Stephanie, o vloggerita care incearca sa descopere adevarul din spatele disparitiei bizare a celei mai bune prietene. Stephanie Ward, mama si vloggerita, este cea mai buna prietena cu fermecatoarea Emily Nelson, o femeie de cariera care are o preferinta aparte pentru costume personalizate si martini. Intr-o zi, Emily o roaga pe Stephanie sa-i ia fiul de la scoala, insa aceasta dispare in mod misterios, iar dupa zile de cautari, este gasita in cele din urma moarta.

Incercand sa dezlege misterul mortii ei, Stephanie incepe sa sape mai adanc in secretele lui Emily, ajungand sa se intrebe cat de bine o cunostea pe cea mai buna prietena a ei. In cautarea adevarului i se alatura Sean, sotul lui Emily, alaturi de care traverseaza o poveste plina de tradari si rasturnari de situtie. A Simple Favor (2018) este un thriller plin de rataciri si tradari, secrete si revelatii, dragoste si loialitate, crima si razbunare.

Trailer film: https://youtu.be/rAqMlh0b2HU. Filmul, productie Feigco Entertainment si distribuit la noi de Vertical Entertainment poate fi vazut in cinematografe incepand cu data de vineri, 14 septembrie. Acest articol a fost scris de Oana, pe care o puteți găsi pe CityFemme.com.

Reclame

The Sisters brothers-2018

,,The Sisters brothers” este o comedie neagră bazată pe romanul cu același nume scris de Patrick Dewitt,în 2011.
Filmul marchează debutul  american al regizorului francez Jacques Audiard, recunoscut pentru filme  ca  ..A Prophet”, ,, Rust and Bone” și ,,Dheepan”, câștigător Palme d’Or la Cannes, în 2015. ,,The Sisters brothers” a primit zilele acestea Leul de Argint la Festivalul de la Veneția .
Deși acțiunea filmului „The Sisters brothers” se petrece în Oregon, Statele Unite ale Americii, filmările s-au făcut, în special, în Spania, câteva săptămâni  în  România  și în Franța.
Am citit undeva un fel de aforism  ,,Există western-urile și …celelalte filme”.  Și da,  westernul a apărut  odată cu  cinemaul  în 1895, inspirându-se din literatura și picturile americane care au imortalizat cucerirea Vestului Sălbatic. De-abia  pe la mijlocul  sec.XX  acest gen a atins  apogeul  la Hollywood, fiind reinventat  după 1960  de regizori europeni.

Un  western francez?  Nu e deloc o premieră.  Franța și-a făcut pionieratul european  între anii 1909 – 1914 . Folco de Baroncelli,  și colaboratorii săi  au  realizat  peste 20  de western-uri,  desigur cu subiecte standard: indieni și cowboys atacând trenuri. Personajele , mai ales șefi sioux și văcari, erau prezențe mai mult decât pitorești. Locul pentru filmări era în Camargue sau Delta Ronului , o regiune  din sudul  Franței, cu mlaștini,  pășuni, pǎduri, dune de nisip  și  sǎrǎturi  populate cu tauri , cu  frumoșii săi  cai  albi, o rasă endemică prezentă aici din antichitate. Zona încă nu fusese protejată prin lege.

Câteva titluri la întâmplare The Big Trail (1931  ); Fort Dolorès,1939 a continuat cu alte pelicule de gen Le Soleil rouge (1971 ) Another Man, Another Chance 1977;   Don’t Touch the White Woman! ; The Homesman, 2014 Let the Corpses Tan, 2017.

Regăsim în  filmul  ,,The Sisters brothers”   o paletă de emoții : surpriză, compasiune, stupefacție, tristețe, râs, empatie, curiozitate, nerăbdare și nu în ultimul rând optimism (mi-aduce aminte de ,,Tragedia optimistă” Emoji a comunistului Vsevolod Vișnevski ! ).
Această  frescă istorică care concurează cu renumele western-urilor americane are o ușoară tușă… à la française  dar și  amprenta autorului care ne prezintă o societate în zorii marilor transformări care lovesc din plin protagoniștii. Datorită avântului  industriei, a emigrației în general, dar și al exodului rural, satele  se transformă vertiginos în așezări urbane.
Jacques Audiard a reușit cu filmul său un mare western…american, sumbru și violent, aducându-și aportul la înnobilarea genului prin intimitatea tematicilor .
„The Sisters Brothers” subliniază  lipsa de comunicareînclinația genetică a Omenirii spre violență, prezintă  dualismul  la nivelul comportamentului , al perceperii justiției,  tradiționalismul cvasi- arhaic al unor personaje versus  tendința spre modernism  al altor personaje. Filmul este un subgen nou care ar putea fi calificat drept  western neo-clasic.
Explorările cinematografice ale lui Jacques Audiard sunt exemplul perfect și demonstrația conceptului  kantian  despre o „insociabilă sociabilitate” a indivizilor, concept  care confruntă  două  idealuri: al  omului instinctiv  care duce o existență  marginală în care se bucură de o libertate absolută, cum e cazul  fraților Eli și  Charlie Sisters  și al cosmopolitului  umanist, civilizat,  care are  drumul trasat , dar mai rectiliniu cum sunt ,,prospectorul” de aur si chimistul  Hermann Kermit Warm, un tip idealist  și urmăritorul său,  detectivul John  Morris Ambele arhetipuri sunt într-o simbioză care formează cele două fațete ale naturii umane și, prin extrapolare, definesc paradoxul relațiilor strânse între natură și civilizație. Este  un film intens,  l-aș numi , chiar,  filozofic, cu reflecții  mai puternice decât par, despre  banalitatea răului, violența  oarbă  si  arbitrară  .
Scenariul este specific road-movie -ului pe teren ostil, în care călătoria este mai importantă decât căutarea/găsirea. Fiecare etapă permite personajelor o aprofundare a relațiilor dintre ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

În  rolurile principale  Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix,  John C. Reilly,Riz Ahmed  Rutger Hauer

.

Blade Runner 2049

La treizeci și cinci de ani de la Sf-ul , devenit cult , Blade Runner 1982,  de  Ridley Scott , bazat pe romanul  lui  Philip Kindred Dick ,, Do Androids Dream of Electric Sheep? „s-a lansat filmul ,,Blade Runner 2049” cu Ridley Scott  producător, regia  Denis Villeneuve , distribuția  Ryan Gosling, Harrison Ford , pe post de ,,omologi”  din vremuri diferite .
Romanul a fost scris în 1968 când viitorul destul de apropiat în 1992 , părea cam fără …viitor  fiind prezentat într-un mod prăpăstios din cauza unor mari incertitudini geo-politice, a tensiunilor dintre cele două ,,lagăre”: capitalist și socialist .
Primele modele de androizi erau mai ușor de depistat datorită inteligenței lor limitate. Pe măsură ce tehnologia s-a  îmbunătătit, vânătorii de recompense au fost obligați să facă teste de empatie pentru a-i deosebi pe oameni de androizi . Rick Deckard urmărește androizii renegați care și-au luat identități umane (adică nu mai sunt obedienți).
Blad Runner 1982 a impus o viziune și o estetică a viitorului ,a unei lumi post apocaliptice oprimante , sumbre și reci. Mulți critici de specialitate consideră acest  film S.F.  unul dintre cele mai mari  din sec XX !

Cu ce să vină actualul realizator, încercând să rămână fidel cumva primului film. ! La ce s-a ajuns? La o copie onestă , dar săracă în idei, poate intenționat s-o fi renunțat la aspectul psihologic, social pentru că s-a ajuns în acea etapă a Omenirii -surogat în care sentimentele, compasiunea sunt eradicate? Ei, dar creierele sunt oare și ele setate pentru submediocritate? Pe lângă intriga alambicată, lentoarea inutilă a unor scene, lungimea filmului ,2h40, rămâne în esență, rețeta veche Villeneuve a pedalat atunci pe efecte vizuale:  urmărirea, vânarea replicantului vechi (om) de un vânător din nouă generație de replicanți , mai obedientă.

Ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” descoperă niște secrete, unul legat de o amintire din copilărie, altul de mult timp îngropat care îi  dă vagi speranțe dar și temeri deoarece are potențialul de a scufunda în haos această societate aflată în criză demografică. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scopul final de a-l găsi pe Rick Deckard , fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Scenografia  respectă și se inspiră, în mare, din prima versiune , desigur cu alte detalii, dar cam pe același calapod . Putem remarca o calitate a imaginii mult mai bună , decoruri mai infricosătoare și  muzică mai pătrunzătoare . Operatorul șef Roger Deakins, creează o ambianță memorabilă, opresivă,copleșitoare (luminile gălbui ale interioarelor, ploile urbane torențiale) și, totuși,…lipseste emoția și misterul tulburător din filmul de la 1982 ! Intriga , în mod paradoxal, mai plată , deși, e adesea pompoasă și cam imbârligată, în ceea ce privește coerența și credibilitatea Villeneuve ar fi dorit să rămână cât mai fidel operei originale al cărei scenariu din 1982 , îngrijit de  Hampton Fancher (același+), este mai problematizat, mai profund, cu o pondere mai mare acordată intrebărilor despre legitimitatea existenței și a drepturilor replicanților, dar și rolului  Rick Deckard, celebrul blade runner de atunci. Dincolo de dimensiunea socială și politică, adevăratul subiect al primei ecranizări este unul actual  de multă vreme : căutarea umanității într-un univers dezumanizat..

Personajele principale Ryan Gosling, care pare detașat dintr-un alt film, Harrison Ford, mult așteptat, apare spre sfârșitul filmului , marcat de vârstă ( în rol ). Frumosul Jared Leto (considerat , la ora actuală, actorul de cinema cu cei mai frumoși ochi) este Niander Wallace savant, producător de replicanți,  fondatorul Wallace Corporation. Aici are rol de orb care vede cu ajutorul unor aparate (optice?). Dar veți afla despre o iubire consumată trecut, ce păruse imposibilă și care nu a rămas fără urme, dar mai ales despre consecințele care pot fi hotărâtoare pentru viitorul coloniștilor din stațiile spațiale.

Capturing Mary (2007)

Un film de televiziune britanic (BBC & HBO, ce asociere!), în serie cu Joe`s Palace al aceluiași regizor Stephen Poliakoff. Britanicul probabil că a considerat destul de reușită trecerea între prezentul naratorului Joe și flash-backurile personajelor din moment ce a legat două filme folosind această tehnică.

Ele au fost difuzate la date apropiate, pe 4 noiembrie 2007 pe canalul BBC One (Joe`s Palace) și, respectiv, pe 12 noiembrie (Trecutul lui Mary ) pe BBC Two. Pe cel difuzat pe canalul principal îl știam, l-am apreciat la vremea vizionării, dar acest al doilea film al seriei – o mică bijuterie –  a fost o plăcută surpriză.

Chiar dacă ideea filmului este în mare cam aceeași, portretele personajelor sunt consistente. Rolurile feminine făcute de Maggie Smith (Mary acum) și Ruth Wilson (tânăra Mary) sunt emoționante, cu nimic mai prejos fiind personajul masculin Greville White interpretat de David Walliams.

Există o linie a cruzimii pe care o urmăresc, dinainte de război. Doar că nu pot spune nimănui.

Ruth Wilson reușește aici un foarte subtil supporting role, punându-i în valoare atât pe Walliams (din care face aproape un Gatsby) cât și pe Maggie Smith (nominalizată la 4 premii, printre care Primetime Emmy și Derby Awards, pentru acest rol).

Îmi plăcea să cred că sunt foarte sofisticată, de nezdruncinat. Dar el m-a șocat.

Chiar dacă nu se întâmplă nimic, de fapt, fanii filmului de acțiune așteptând degeaba un twist, scenariul te prinde într-o plasă extrem de fină, ajutat și de muzica originală (care a luat un premiu Bafta în 2008).

Subiectul pare cât se poate de banal: o tânără fascinată de sofisticata societate londoneză și de o casă care aproape joacă rol de personaj (cu ajutorul naratorului indian), poartă amintirea unei întâlniri și a unui dialog purtat în pivnițele acesteia. Dar atât fascinanta clădire, perfect conservată, cât și naratorul + naratoarele (deși emoționante și încă tulburate) nu sunt decât personaje secundare. Filmul se poate vedea pe HBOgo.

Heaven (Rai)

Krzysztof Kieślowski a fost un regizor și scenarist  foarte apreciat de critica de specialitate  și de spectatorii , îndeosebi intelectuali , care s-au atașat inovației aduse de un „cinematograf al neliniștii morale” cu care ne-a obișnuit în realizările sale devenite clasice precum , Camera Buff, Dekalog, The Double Life of Veronique,Three Colours.

Kieślowski declarase că se va  retrage din activitatea de regizor  după terminarea Trilogiei „Trei Culori”. El a început împreună cu Krzysztof Piesiewicz să lucreze la scenariile unei noi trilogii  formată din „Raiul”, „Iadul” și „Purgatoriul” , inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante.  Scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski (în 1996, la vârsta de 51 de ani) a lăsat totul în aer. Singurul scenariu terminat după o întrerupere de câțiva ani de coscenaristul Krzysztof Piesiewicz , „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer și lansat în 2002 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.  Dacă am enumera doar filmele sale ,,Run Lola Run”,  ,,The Princess  and The Warrior” (2000) ,,Perfume” (rămas în topul cinematografic mai multe săptămâni, repurtând cel mai mare succes de casă în Europa, Asia și America de  Sud) și ne-am da seama că Tykwer  nu este un regizor oarecare. Știm că la marele Kieslowski  nimic nu este lăsat la întâmplare, cel mai mic detaliu este gândit, calculat având o semnificație aparte. Tom Tykwer este obsedat de hazard, de iubirile aflate în momente de cotitură, cu destin încâlcit.Ce a putut ieși din combinația a două personalități puternice? Un film hibrid (dar nu în cel mai rău sens al cuvântului) .

Sinopsis
O femeie al cărei soț a murit în urma unei supradoze vrea să-l ucidă pe traficantul de droguri pe care-l consideră principalul vinovat pentru decesul soțului ei. Întâmplarea face ca să fie uciși din cauza ei patru oameni nevinovați, dintre care doi copii. Ea este șocată de turnura pe care a luat-o atacul ei terorist,se lasă arestată și pare că-și acceptă soarta . Dar un tânăr carabinier o ajută să evadeze.
Filmul acesta este format din două părți distincte:
thriller-ul:atacul terorist,remușcările,hotărârea de a duce la capăt răzbunarea,evadarea,urmărirea,Infernul interogatoriilor,momentele sordide din birou.
romance :iubirea care încolțește din primele momente în mintea tânărului polițist care încearcă să descătușeze, la propriu și la figurat , pe femeia ,cu câțiva ani mai matură, al cărei gest îi pare pe deplin justificat.Va urma Purgatoriul , departe de ceilalți, în mijlocul minunatei naturi toscane, timp și loc pentru meditație asupra culpabilității, asupra iubirii și în fine, saltul nebunesc spre Rai.
scenariul este cu unele întâmplări neverosimile, că este inegal în racordarea la public, că deturnează conținutul politic și moral al întâmplărilor,  ține mai mult de originalitatea poetică , de eleganța cu care imaginea completează  filmul  într-un  superb  imn dedicat inocenței  căzute  pradă  hazardului (care ne strică , de obicei, planurile) , absurdului care-și ia plata cu vârf și îndesat. Ținutul Toscanei este reflectat printr-o succesiune de planuri  de o frumusețe  picturală copleșitoare,  adevărate tablouri de maestru .

Această prezentare necesită JavaScript.

Protagoniști sunt  niște  îngeri (căzuți) ,  pentru că ,,nu poți zbura în felul  acesta  în viața reală” e avertizat  tânărul  polițist  când  se înalță  prea repede cu elicopterul pe simulator. Interpretarea prestată de Cate Blanchett și de Giovanni Ribisi este impresionantă. Cate Blanchett nemachiată , cu trăsături pure , ochi albaștri este acompaniată de stilul minimalist al muzicii de pian și vioară a lui Arvo Pärt .
Dialogurile sunt cam plate, de exemplu ,,Ai dormit lângă mine?” (repetat și cu o altă ocazie, la fel de  evidentă)Emoji