Black Butterfly (2017)

Avancronică: Black Butterfly (2017) este un film regizat de Brian Goodman , scenariul aparține lui Marc Frydman și Justin Stanley , în rolurile principale cu Antonio Banderas și Jonathan Rhys-Meyers. Alți interpreți: Piper Perabo, Abel Ferrara, Vincent Riotta, Nathalie Rapti Gomez, Randall Paul și Katie McGovern.

Filmul este un remake după filmul francez de televiziune cu același titlu, realizat în 2008 de Christian Faure , unul dintre puținele filme bune în care a jucat fostul fotbalist și actor Éric Cantona; o adaptare a thriller-ului psihologic scris de Hervé Korian.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis: în adaptarea americană, acțiunea se petrece într-un orăsel de munte în care au loc câteva răpiri și crime: se bănuiește că e ,,opera” unui criminal în serie. Paul (Banderas ) un scenarist aflat în pană de inspirație este disperat să nu-și ruineze cariera. După ce îl cunoaște la crâșmă pe Jack ( Jonathan Rhys-Meyers ) un pierde-vară care nu are unde să înnopteze Paul care a început să-l simpatizeze îi oferă găzduire.

Jack începe să se amestece tot mai mult în munca lui Paul, forțându-l să scrie și situația va degenera, cei doi bărbați lansându-se într-un joc periculos al neîncrederii în care Paul va deveni prizonier în propria-i locuință. Cei doi se suspectează reciproc, iar finalul va fi neașteptat.

Anunțuri

Ca de obicei între seriile Vikingilor de pe History, cei de la BBC America ies și ei cu o serie istorică paralelă, o adaptare a lui Stephen Butchard după nuvelele lui Bernard Cornwell – The Saxon Stories, a căror acțiune se desfășoară în secolele IX – X. Aproape la fel de reușit ca Vikings, din care împrumută jocul ușor crazy al personajelor din nord, ca și comportamentul imprevizibil al acestora, The Last Kingdom este un serial ceva mai simplu (în ceea ce-și propune) despre care am mai scris aici.

Ca subiect, acest nou serial istoric prezintă legenda formării Țării Anglilor sau a Pow Sows (Țara saxonilor) de cealaltă parte a baricadei – a eroilor oponenți nordicilor invadatori. Spuneam că serialul britanic nu-și propune așa multe ca Vikingii, respectiv o rescriere a legendelor nordice cu elemente din Odiseea sau Epopeea lui Ghilgameș, după cum notam recent pe-aici.

El pornește de la premisa simplă (ca să nu zis simplistă sau fatalistă) cum că destinul este totul, folosind evenimentele istorice cunoscute (bătălii, morți și încoronări de regi) ca simple jaloane între care elemente ficționale cu iz contemporan, care să ne facă să putem privi (cu ochii de azi) lumea de altădată.

Interesantă este la acest serial mai ales combinarea vechilor denumiri istorice cu cele noi, și modul oarecum diferit în care sunt văzuți vikingii, strict din perspectiva europeană: ca potențial convertiți la creștinism, ori ca având printre ei și eroi „de cuvânt”, cu care războinicii saxoni pot face aranjamente cavalerești. Oricum ar fi, remarcăm continuarea primului sezon și ne bucurăm să putem privi istoria și din alt unghi (contemporan),

Water (2005)

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă puteți imagina o societate  în care tradiții seculare sunt încă vii, încât femeile, chiar dacă sunt minore devin niște paria dacă rămân văduve?  Se spune despre India că este compusă din două Indii : țara  modernă,  cu crema savanților , cu rafinamentul cultural, vârful de lance în cursa înarmărilor nucleare din Asia  și o Indie …care nu contează decât  pentru a fi manipulată  religios : India celor mulți, săraci, infometați care nu ezită  să execute câte în lieder politic incomod.

2011-03-10-WaterDeepaMehta

 

Water (2005) este  un  film indo-canadian,  regizat de  Deepa Mehta , al treilea film  din trilogia  ,, Elements Trilogydin care fac parte ,, Fire” (1996)  și ,, Earth”(1998).

Acțiunea se desfășoară în 1938  , în India colonială, în momentul în care Gandhi părintele independenței  Indiei și inițiatorul miscărilor de revoltă nonviolente contra dominației britanice ajunge la putere  și denunță , printre altele, condiția văduvelor din India. Water a avut un succes  comercial internațional imediat și a fost bine primit de critică. Scriitorul de origine  indiană  Salman Rushdie a făcut și el o apreciere elogioasă la adresa regizoarei, pentru curajul de a aborda o astfel de temă cât și pentru mesajul filmului. El a marcat solidaritatea sa cu  Deepa Mehta în lupta contra forțelor oculte care  domină încă structurile mentale ale Indiei . Un succes  atât de mare a dus, în mod neobișnuit , la novelizarea  scenariului  lui  Deepa Mehta  în 2006  cât și la recrearea  în  2008  a  unui documentar ,, The Forgotten Woman”realizat de foto-jurnalistul Dilip Mehta.  

Apa, nume generic pentru râu  servește acestor femei să facă baie, să spele rufe, să-și spele morții,să se purifice de păcate,să se roage sau să-și găsească sfârșitul .

Imagini  superbe,  scene intense, adevăruri șocante și o zonă crepusculară  în relațiile interumane.

Sinopsis

Filmul începe cu scene incredibile: Chuyia o fetiță de 7 ani , cu o figură inocentă și liniștită  evident plictisită , urcată pe un căruț traversează o zonă rurală prăfuită. Ajunsă la destinație in orasul sfânt Banaras , micuța este anunțată  de tatăl ei că soțul de lângă ea (pe care nici   nu-l  cunoscuse  ) fiind mort , ea  va trebui de-acum să-și ducă zilele într-un  ashram (   mănăstire  hindusă) , alături de alte văduve de vârste diferite, între 18 și 80 de ani. Aici femeile umblă rase pe cap, îmbrăcate într-un fel de lințoliu alb (semn de doliu) , cerșesc pentru a avea o bucată de pâine și   în așteptarea morții se roagă mai tot timpul. Sosirea acestei  fetițe inocente și curioase  va tulbura spiritele în ashram  :  pensionarele stabilimentului având statutul lor în funcție de agresivitate și vârstă sunt invidioase pe văduvele tinere și mai ales sunt resemnate cu soarta lor cruntă.  Chuiya este simpatizată de Kalyani văduva cea mai frumoasă din casă și fetele se împrietenesc , povestesc și se joacă împreună aducând viață în atmosfera morbidă  din casă. Kalyani este trimisă cu regularitate peste podul râului, pe malul unde vin bărbații bogați să se …relaxeze și obligată să  se prostitueze pentru a contribui la întreținerea ashramului.Totul se schimbă însă , în momentul în care  Narayan , un tânăr avocat din casta superioară (precum era și Gandhi) , adept a lui Gandhi  se îndrăgostește de Kalyani , act care este împotriva tuturor regulilor și legilor vechi ale indienilor.Cele două prietene învață că trăiesc într-o societate misogină, a minciunilor, care reduce rolul femeii la acela de obiect la dispoziția bărbaților. Astfel sămânța nesupunerii și a revoltei pătrunde și în acest ,,templu”al umilinței feminine.

De remarcat calitatea  jocului actoricesc al femeilor  și faptul că văduvele nu sunt judecate, pentru că scopul filmului este să atace principiul inechității  în care răsare lumina speranței prin deșteptarea generației tinere.

E mare  și multă Mama India încât să mai aibă destule cotloane în care să ascundă multă vreme ipocrizia dogmatică prin care sunt încă vii și virulente discriminările sociale (de castă) și cele sexuale.

Filmul  deși nominalizat la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin a fost întâmpinat cu numeroase proteste în India ( a fost chiar interzis, s-a dat foc platoului de filmare).

 

Nopți lungi, dimineți scurte (2016) e o expresie ce descrie destul de bine modul de viață al unui tânăr din New York City-ul contemporan.

Încăpățânatul James (Shiloh Fernandez) s-a despărțit de iubita lui, dar la scurt timp după asta pare să realizeze că a fost un pas greșit, din moment ce încearcă s-o uite în brațele altor fete. În căutarea lui Katie (sau a ceea ce vor fi avut împreună), James are mai multe experiențe cu femeile înșirate în lungile sale nopți.

Dacă în primă fază pare c-o să asistăm la o serie destul de lungă de aventuri, unele trecătoare, altele părând ceva mai așezate, după câteva zile apare și tiparul: uneori ii este dor de Lorraine însă când se simte trist îi dă mesaje lui Rapunzel – iar aventurile nu mai par chiar întâmplătoare, fiind de fapt relații neterminate. Așa că filmul regizat de Chadd Harbold (How to Be a Man) se dovedește a fi în cele din urmă ceva mai mult decât simpla „examinare” a vieții sentimentale a unui băiat rău.

Pe parcursul scurtelor sale aventuri de noapte, personajul încearcă să se învăluie într-o aură de cuceritor al lui Natalie, Anna sau Lily, însă diminețile îi dezvăluie încetul cu încetul personalitatea reală, cea de fugar – de vânat, nu de vânător. Iar motivul îl vom descoperi abia la final: un mistery ceva mai soft, pe o structură de coming-of-age întârziat (nu l-am văzut ca o criză a playboy-ului gen Alfie, ci mai degrabă un debut festivalier – a și rulat la New Filmmakers New York Festival).

Un film despre care nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit (cel puțin la început), dar trebuie să recunosc că m-a surprins în final.

La fille inconnue (2016)

Cosmin Matei a participat la avanpremiera filmului fratiilor Dardenne, distribuit din 24 martie de către Independenţa Film în cinematografele din toată ţara.

Cand la usa doctoritei Jenny Devin suna o femeie si ea refuza sa ii raspunda pe motiv ca programul s-a terminat de o ora, se declanseaza un lant de evenimente ce o va face sa se indoiasca de alegerile pe care le face in cariera si de responsabilitatile pe care si le asuma. Dupa ce in ziua urmatoare la usa ii bat doi politisti sa o anunte despre aceasta femeie care a murit, Jenny, macinata de remuscari, porneste in aflarea identitatii acesteia.

Un film cu o premisa cel putin interesanta, ce isi pierde din valoare in urma executiei. Ca actori nu ar fi de mentionat decat Adèle Haenel, in rol principal, care da mai multa greutate personajului, si reuseste sa te tina atent pe parcursul actiunii. Actorii secundari se descurca decent sa interpreteze, avand in vedere si lipsa de dezvoltare a personajelor, unele dintre ele cu decizii indoielnice.

In cautarea numelui acestei femei si a adevarului in legatura cu moartea sa, Jenny va acorda diverse consultatii medicale la domiciliu si va arata poza femeii oricarei persoane pe care o intalneste. Apasata de vina porneste o investigatie pe cont propriu, intr-o atmosfera partiala de film politist, pana la scurte urmariri cu masina. La un moment dat un detectiv chiar mentioneaza ca ancheta e treaba lor, de altfel politistii mai fiind prezenti in doar doua scene.

Filmul pune problema asumarii responsabilitatii si a ce inseamna o decizie corecta, lucru bine suprins in scenariu, in special in personajul doctoritei. Scenele tensionate sunt spatiate si desi povestea este interesanta nu se justifica durata de aproape doua ore. Cineva spunea la iesirea din cinema ”Drama la filmul asta e ca nu poti recupera cele 2 ore.” Nu sunt total de acord, este o drama buna, daca intr-adevar ai acel timp si starea necesara la dispozitie.